Cupa Mondială – Grupa C ©

Băi băiatule, ce noroc a dat peste perfidul Albion! Asta-i grupă, e cacao, sincer mie mi-ar fi rușine să spun lumii întregi că m-am calificat în optimi dintr-o, cum să-i spun, simulare de emoție și competiție. Hai să vedem cum stau lucrurile…

****

Având în spate cel mai puternic campionat din lume, Anglia își permite să spere la cașcavalul tot al finalei. Și de ce n-ar face-o? Capello Fabio antrenor, cu alte cuvinte disciplină tactică și rigurozitate italiană, apoi distinsul macaronar a venit cu exact ce lipsea inglișmanilor, cu ordonarea jocului. A dublat valoric aproape toate posturile, și le-a insuflat, după mult timp, ohoho cât timp, convingerea că se poate. Că a venit și vremea lor, că au acum cam tot ce le trebuie să devină campioni mondiali! Fermitatea și disciplina, așa cum nu au mai fost demult, au făcut ca imposibila iubire dintre Lampard și Gerrard să rămână doar un vis urât. A stabilizat sistemul 4-2-3-1, sistem care scoate practic din rebelul Rooney, tot  ce-i mai bun. Jocul devine astfel că este organizat excepțional și mai mult, creează și spectacol pe deasupra, așa că băutorul destoinic de bere din tribună poate în sfârșit să râgâie fericit. Brotherșilor, pragmatismul este acum emblema, pragmatism care o duce pe tanti Englitera la statutul de mare favorită !

Signor Fabio, declarat admirator al generalului Franco, un pic de dictator așa, ca să fie, a recunoscut că aventura, deși pentru el nimic nu pare la-ntâmplare, din Africa de Sud s-ar putea să fie ultima mare provocare din carieră. Să-l credem ?

Cum spuneam, cu jucători foarte valoroși aproape în toate compartimentele, cu practic câte un lider în fiecare zonă a jocului, cu un pressing criminal acolo unde contează, în jumătatea de verde a adversarului, cu o apărare care știe foarte bine jocul, Anglia anihilează chiar și dorința de cotraatac sau de posesie a celui din fața sa. Bunăciuni de jucători precum Lampard, Terry, Ferdinand, Gerrard, Rooney sau Aaron Lennon pot produce dezechilibru în orice meci. Dar pete în soare să nu credeți că nu există. Ar cam lipsi un vârf de careu care să-l dubleze pe Rooney, chemarea de la pensie a lui Emile Heskey fiind o dovadă. Și uite că așa dictator cum e Capello, n-a prea reușit să despartă fața lui Terry de pumnul lui Bridge, decât prin abandonarea ultimului, chestie despre care vestiarul bârfește.

Că n-ar fi prea corect, că după ce i-a luat jumătatea din așternut acum să-i ia și locul la Mondiale? Apoi mai e și eterna problemă a portarilor, în fapt singurul compartiment care nu produce nimic de atâta vreme, călcâi dureros și care va fi intens exploatat de către adversari…

Pentru noi, cei de-acasă, de urmărit toată echipa, dar peste toți, de urmărit fuleul Căpitanului. Steven Gerrard, noul căpitan, este omul potrivit pentru a readuce echilibrul in tabăra engleză, Stevie fiind de departe cel mai respectat jucător englez din lot. Apoi experiența, inteligența și clasa lui Lampard vor ajuta cu certitudine Anglia, iar Rooney cel care traversează o perioadă extraordinară la club și la națională a redevenit acel atacant plin de tupeu în joc, a redevenit golden boy-ul dintotdeauna. Dar un bob zăbavă, nu ne retragem privirea în halba cu berică până nu luăm în vedere doi flăcăi, cu o proiecție uimitoare asupra jocului pentru vârsta lor, ușor de tot ținem minte: James Milner (Aston Villa), Shaun Wright-Phillips (Manchester City). Și mai vorbim…

****

Americanii din nou la Mondiale! Mestecătorii de ciungă, nelipsiți din 1990 și până azi, sunt iată pentru prima dată văzuți și ca o adevărată echipă de fotbal. Cu același de gașcă profesor de educație-fizică Bob Bradley, cu care, atenție urmași ai necredinciosului Toma, americanii au călcat în picioare Spania la Cupa Confederațiilor de anul trecut, antrenor conservator în exces dar pe alocuri chiar meseriaș, a transformat pentru statele atât de unite ale Americii, echipa într-una de fotbal iar nu de soccer, denumire absolut cretină, inventată peste ocean pentru a ascunde lipsa de înțelegere asupra fenomenului. Omul a gândit-o simplu, băieți ăștia suntem, noi chiar nu avem ce să pierdem, jucăm lejer, nu obosim prea mult cu fița, disciplinat, venim mereu peste adversar, indiferent de scor sau de cine este adversarul. Vom urmări o echipă compactă, muncitoare și extrem de unită, capabilă, și acum ne așezăm bine de tot în fotolii, capabilă deci să învingă orice echipă din lume atât timp cât concentrarea rămâne maximă. E logic din moment ce au avantajul ca mulți dintre jucători să evolueze în Europa, jucători ce au atins practic maturizarea.

Dar Stars&Stripes vin cu ceva probleme cam mari pe la construcție, unde doar munca și talentul lui Donovan nu par de ajuns. Ei sunt însă mereu hotărâți, ambiții mari, și cum vă aminteam mai sus, au o disponibilitate la efort fantastică. Defensiva lor greșește foarte rar, iar băiatul lor dintre bare, Tim Howard de la Everton, e cu siguranță mult mai util decât oricare portar englez al momentului. De pus în clasor pentru remember ar fi desigur Landon Donovan, golgeterul all time al naționalei, un tip care tocmai ce joacă pe la Everton, și chiar joacă. Apoi DeMarcus Beasley, este un alt jucător interesant, pe gazon la Glasgow Rangers, umilit desigur de Urziceni, dar uite-l unde a ajuns așa umilit. Dacă n-ați adormit încă cu mâna unde nu trebuie, rețineți discret Oghuchi Onyewu, fundașul la, atenție, AC Milan, este stâlpul defensivei americane, om pe care se pune bază acolo unde osu’ doare chiar dacă nu e rupt.

Mai notăm și despre un puști, Jozy Altidore de la Hull City, are doar 20 de ani si aparține clubului spaniol Villareal, care a plătit pentru el, gura căscată a mirare vă rog, 10 milioane de dolari! Este un atacant cu o viteză uimitoare, dacă-l prindeți voi pe ecran cu privirea lasă

****

Vă plac femeile în haine mulate pe corp? Cum v-ar suna de exemplu Desert Foxes (Vulpile deșertului), Algeria, mândră, sfioasă și teribil de emoționată că a ajuns aici, și mai ales că a făcut-o pe spinarea rivalilor de moarte, Egiptul.

Cu un antrenor african, Rabah Saâdane, surpriză nu-i așa, mai mult chiar, algerian, conceptul pare realmente neobișnuit, și asta pentru că, ați ghicit, Algeria este singura țară africană cu antrenor african. Na belea!

Belea mai mare este că foarte mulți jucători algerieni sunt născuți în Franța, știți care Franță, aia care se mândrește că a dat planetei fotbalistice pe magul Zidane, care Zidane e și el acolo puțin algerian, na acuma am ajuns să ne-mpiedicăm în amănunte, ce naiba! Așa că s-ar putea să vă frecați de multe ori la ochi când se vor alinia echipele la start, pentru că s-ar putea să credeți că Franța a adus în Africa de Sud cumva și echipa a doua… E demult tare de când Algeria nu a mai șters praful de pe tobe și de prin vestiarele Mondialelor. Vine însă hotărâtă, cu senzații tari de prin campionate cu poleială. Vorbim aici de un Nadir Belhadj de la Portsmouth, care începe el mai în spate dar nu prea stă acolo orientat pașnic, ci odată dă năvală spre atacul echipei. Antar Yahia si Madjid Bougherra vor consolida și vor fixa centrul, berberi căliți acum pe cocoașele Europei fotbalistice, care au mai păstrat puțin nisip în gleznă și pentru desenul de pe teren. La mijlocul terenului găsim căpitanul Yazid Mansouri necunoscut poate nouă, dar când îl completează Karim Ziani, un mare talent, parcă nu te-ai mai arunca să spui cine-s ăștia tată? Sus, vârful echipei, Abdelkader Ghezzal, bărbat zvelt ce va conduce atacul acum, pentru că Rafik Saifi, cel care obișnuia să o facă, tocmai dă să-și ia prima pensie… Aceștia ar face cumva ochiul să tresalte, iar mușchiul vorbirii să se-ncumete la oarece exclamări. Nu oprim aspersorul gândirii totuși și încărcăm în baza de date un tânăr Karim Matmour, care a început să-și facă un renume ca foarte îndemânatic, ce fel sună asta, îndemânatic cu piciorul carevasăzică și rapid înaintaș, iar Mourad Meghni, va asigura creativitatea echipei. Pe sfârșit amintim Lounès  Gaouaoui, nu știm destule despre el, dar ia priviți și numărați câte vocale are-n componența numelui. Face toți banii să ai 7(șapte) vocale consecutive, vă rog pe cei cu limba momentan lipsită de ocupație, numai să încercați pronunția. Dacă soția și copii flutură degetele la dreapta capului e semn că ați reușit…

****

Ca națiune ce nu sare de 2 milioane, Slovenia a lovit deja mai sus de greutatea ei. Să lași în urma ta Polonia, Rusia și Cehia devine că este chiar o realizare miraculoasă! Slovenia e oameni buni, un novice aterizat la masa jocului celor mari, un novice care e decis să sfideze imposibilul și să-și joace cartea. Prea multe nu sunt de spus, antrenorul Matjaz Kek, sloven cum altfel, se bazează foarte mult pe spiritul colectiv deși, slovenii n-ar fi tocmai lipsiți de talente. Milivoje Novakovic, atacant la Koln, pare cea mai cunoscută parte a echipei, trecut ușor de 30 de primăveri, el se laudă cu cele mai multe boabe băgate în năvod de la națională. Coloana vertebrală, ceea ce orice organism trebuie nu-i așa, să aibă, s-ar continua cu căpitanul Robert Koren, un mijlocaș ofensiv talentat, și ar termina înspre buturi, unde Samir Handanovic cică nu stă chiar degeaba-n chiloți.

La a doua participare într-o Cupă Mondială, Slovenia  pare a-și cunoaște lungul nasului, dar e purtată în al nouălea cer de mândria deosebită a fanilor și a unui popor întreg, un vis din care pare că nu se mai trezește. Ei vor să arate chestia cu buturuga, dar depinde tare mult de ferăstraiele și drujbele din grupă. Alea care dacă nu te ferești eficient, te pot preface foarte iute-n rumeguș…

****

Hai să trăim ca să nu murim și să ne vedem cu interes și în episodul următor.

Surse de informare, documentare și ilustrare:
FIFA

UEFA

European Club Association
Soccer Association

ro.soccerway.com

Campionatul Mondial 2010

Mulțumim!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “Cupa Mondială – Grupa C ©”