Cupa Mondială – Grupa B ©

Măi să fie, uite grupa cu jocul direct la beregată. Cu una dintre mereu favoritele la titlu, dar și cu trei salahori care pot, la un moment dat, să-i tragă scaunul de sub fund Reginei. Ia să vedem…

****

Avem una bucată Argentină, pentru a 15-a oară intrată pe ușa celor mari, și de două ori nu a intrat degeaba. Albiceleștii vor cupa! O vor pe ea dar nu știm, nu-i așa, dacă și ea îi vrea pe ei. E înghesuială de super-multi-mega-terra staruri, e plin de greață antrenorul, cam ce-ar mai lipsi să li se-ndeplinească moftul? Poate puțină ordine în joc, mă gândesc că nu joacă numele de pe tricou, nici tricoul ci doar chestia care îl umple și îi dă, sau nu, viață. Că s-au chinuit până au ajuns aici, mai treacă-meargă, dar ce te faci că speranța e uriașă și Diego n-are nici o treabă cu așezarea în iarbă. Cum care Diego? Cel mult și adulat și unic Maradona.

Acel Maradona, care își dădea mâna cândva cu Dumnezeu, acel Maradona care trăgea prin toate orificiile până cădea lat, obezul, comunistul, castristul, cel care dă la ziariști de toate, chiar și gloanțe, acel Maradona. Cum spuneam un uriaș jucător.

Echipa însă posedă valori excepționale! Cu automatisme de joc deja create, cu perechi care colaborează excelent, toți mari jucători care joacă la mari echipe de club. Sunt aici generații fantastice, care vor contribui decisiv la echilibrarea balanței între fotbal de clasă, talent si experiență. Și peste toate și toți e Messi.

Când îl ai pe cel mai bun fotbalist al lumii cu tine, parcă și viața ți se pare mai rotundă și mai trandafirie pe teren. O să spun acum ceva ce îi va face pe mulți să strâmbe din nas, eu cred că niciodată Argentina nu a avut o echipă atât de valoroasă! Sau ca să fiu riguros, un lot atât de valoros. Vom vedea dacă acest lot se va încununa sau nu la capătul războiului de 30 de zile.Pentru că va fi război și va durea al naibii de tare pentru cei care vor cădea de prea sus… Să-i mai numim pe eroi? Hai s-o facem ca să băgăm frica-n adversari: Messi, Aguero, Higuain, Carlos Tevez, Diego Milito sau chiar Lisandro Lopez. Apoi Mascherano care vine din spate și repară tot ce nu pot ceilalți. Clasa lui Messi poate fi deseori decisivă, doar că aici lipsește uneori grupul și întotdeauna un Xavi… De luat acasă și conspectat faptul că Maradona nu a reușit până azi să aibă, nici o apărare sigură nici un atac ordonat, că-si bagă picioarele în tot ce-i spun alții și face selecția după simpatii personale, că se bazează numai și numai pe individualități chestie care duce la un joc eminamente egoist, joc pe care antrenorii adevărați îl vor ucide cu mare ușurință. Pentru reținerea de minte a domniilor voastre ochii pe Nicolas Otamendi de la Velez, fundaș dibaci de tot, și pe cel pentru care am curaj să va solicit chiar o atenție sporită, Angel di Maria, tocmai stivuit pe Bernabeu, așa ca să fie….

****

Ia să vedem dacă vă plac vulturii. Aceia din Nigeria, puternici și deosebit de atletici , cu penajul lor fotbalistic dur, care rupe din adversar și ideea de os nu numai piciorul. Asta sunt ei, o nucă tare pentru orice adversar, și un ținut de unde doar se exportă fotbal și se exportă pe bandă rulantă. Îngroziți că le căzuse și ciocu’ de când n-au mai intrat în fotbalul mare, au gândit că un suedez, ăstora negri întotdeauna le-au plăcut blonzii, ar cam fi ce le trebuie. Lars Lagerback îl cheamă pe nene, și omul doar ce a semnat pentru, cum ar veni, un fel de antrenament, deși băieților ăstora nu prea le-a plăcut munca adevărată până acum. Celor mai purii dintre noi, care-și mai aduc aminte ce bine juca Suedia antrenată de mai-sus numitul, de nu s-a calificat din preliminarii, le va fi ușor de identificat și cam ce-o să joace Nigeria acum. Fratele blond speră, dar tare mi-e că șanse prea mari să pună pe picioare o apărare eminamente bătută în cuie, rigidă și imobilă, n-are. Pe la mijloc însă mușchii încep să se umfle, unde John Obi Mikel și Yussuf Aiylla impresionează prin forță și determinare. La atac nu sunt vorbe multe de spus, scurt de tot, Obafemi Martins și Yakubu, goleadores înnăscuți iar nu păcăliți, cum ar crede unii. Nasol de tot însă în vestiar, bătăi și multe fluide date și primite, chestie cu care suedezul, ins civilizat, cu periuță de dinți ș.a.m.d., nu prea s-ar vrea familiarizat. Ba mai mult a început să le interzică la băieți jocurile pugilistice, caz în care, se pare, nu ar mai fi așa de popular ca-n prima zi….

Ca să nu ziceți că n-ați știut, puțină atenție la paznicul din fața năvodului, Enyeama îl strigă de când era mic, ușor atipic pentru fotbalul african, adică nu scapă nimic, reflex excelent, n-a fost angajat niciodată la circ, mai mult cică lui i se cam datorează toate rezultatele bune din ultima vreme. De reținut pe retina fotbalistică, Taye Taywo de la Olimpique Marseille, băiatu’ e crema cremelor în Franța, tehnic, puternic, șuteur meseriaș, pe partea stângă cum privești la ecran, n-are rival. În rest fâl-fâl și atenție la cioc….

****

Frațicule, țe fac o zorba, țeva, aidi palikare, c-a venit Elada, hellas la toată lumea!

Grecia trăiește și azi din cărnița europeanului câștigat atunci, demult, în Portugalia. Cu același Otto Rehhagel, cam cu aceiași playerși, care cu burtică, care cu nepoți pe-acasă, vrea și ea.

Ce să vrea, zicem toți, și pe drept cuvânt, dintr-o țațiki de echipă, calificată cu mult, mult noroc la baraj. Dacă ați văzut Acropole înțelegeți ce vreau să spun, exact, din măreția campioanei europene n-a mai rămas decât ruina…

Herr Otto are și un început de mumie, sigur că e neamț, dar în ce fund de hazna e acum toată Grecia, nici măcar un nemț n-are ce să facă. De exemplu, bunicu’ încă mai joacă cu libero, iar în careu, fie soare, fie frig are un băiat acolo permanent, care să-i dea timpul probabil. Și totuși tânăra speranță de pe banca tehnică pare a fi singurul atu al acestei selecționate. La el totul se bazeză pe posterior, cu cât e mai mult și mai adânc în poartă cu atât e mai bine. Logic, la 0-0 nu te poate nimeni înjura de mamă. Tu nu pleci cu mâna goală, mama ta nu tresare prin somn apucată irezistibil de sughiț, și spectatorul vomită, da’ las’ să vomite că nu știe el ce mult te-ai zbătut tu să nu faci absolut nimic. Cei doi centrali, Kyrgiakos de la Liverpool si Papadopoulos de la Olimpiakos sunt extrem de puternici, dar încă odată, atitudinea pur defensivă, Pițurcă ești atent?, nu ajută la o Cupă Mondială, pentru că aici trebuie să știi și să câștigi. Păi cum să câștigi când tu stai la pândă, greșește fraieru’ sau nu greșește, la mica ciupeală. Și dacă fraieru’ nu-i așa de fraier și uite, chiar nu greșește? Ce e nemaipomenit, e că oriunde ar juca, și pe Marte, grecii sunt mulți și mai cu seamă fanatici.

Ce-am putea noi urmări totuși? Poate pe nemuritorul Kyrgiakos, poate pe Karagounis, verde și azi, la fel de bun la șut și la zorzoane, mereu lider, mereu primul. Pentru că vă spuneam, nu s-a schimbat nimic, în față, ați ghicit, același Charisteas, abonat la pomană, dacă aceasta există. Ușor de tot, nu terminăm încă, fără să punem privirea pe Sotiris Ninis, copilul teribil al fotbalului elen, puști răsfățat dar plin de talent, cu care tata Otto se alintă în teren dar mereu după pauză, să nu creadă imberbul că de-acum e Anthony Quinn și poate să facă el ce vrea în film. Ușor de citit dar greu de bătut, un Hellas cu multă, foarte multă lămâie…

****

Ei hai copii, să trecem acum pe pictograme, ochii va rog alungiți până ating oblicul, mânuțele împreunate, coloana vertebrală flexată de la jumătate, începem.

Coreea de Sud, cea mai de succes echipă din Asia, vine și acum cu același tupeu de furnică atomică, mărunței dar mulți, chiar dacă la-nceput pe teren par tot 11.

Ei sunt prin definiție o echipă de luptători, o echipă cu care orice adversar va avea o misiune sufocant de dificilă. Așa că au venit cu antrenorul lor, de-al casei, eu vi-l zic dar să ridice mâna cine a auzit de el, Huh Jung-Moo, cică a prins vreo 80 de meciuri pentru Eindhoven, nu e chiar sushi în fotbal, și foarte important are o relație excelentă cu jucătorii. Asta-i bună, dacă nici ei între ei nu se plac, atunci cine? Cam conservator și defensiv a reușit însă să transforme complet echipa. E destul de dur în public cu jucătorii care aleargă sub 10km, ce înseamnă asta, un harakiri mic sub duș, și înapoi la ocnă!

Ce ne-aduce nouă azi Coreea de Sud? Disciplină dusă dincolo de limitele pe care noi nici nu ni le închipuim, dar nu e numai efort aici, e și calitate, uite la Park Ji Sung sau Park Chu Young. Problema lor, cam greu de rezolvat pe loc, este înălțimea fundașilor centrali, cam până în 1.80m, chestie care tare s-ar putea să le placă giganților nigerieni sau greci din atac. Apoi tot ce au ei mai bun e scos pe teren, pe bancă cam sufletu’, diferență mare de tot între ei, soluții puține și doar ca să fie… De-aia îi și critică omu’ pe ăia care nu fug ca disperații tot meciu, știe că pe bancă n-are decât legume. Ferească sfântu’ de vreo accidentare…

Vedeta este de departe Park Ji Sung, internaționalul coreean de la Manchester United. Dacă-i vedetă e și căpitan, și e și cu ceva clase peste coechipieri. Ki Sung Young care evoluează și el in Europa, la Celtic Glasgow, se înscrie printre piesele de rezistență la fel ca și Park Chu-Young, cu un sezon excelent la Monaco.

Un pic de atenție la Lee Chung-Yong, Bolton Wanderers, talent mare, nominalizat, și acum ochii mari vă rog, între cei mai buni 20 de jucători străini sub 21 de ani din Premier League. Dacă sunt concentrați coreenii de sud pot încurca pe oricine.

****

Hai să trăim ca să nu murim și să ne vedem cu interes și în episodul următor.

Surse de informare, documentare și ilustrare:
FIFA

UEFA

European Club Association
Soccer Association

ro.soccerway.com

Campionatul Mondial 2010

Mulțumim!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply