Cum să dormi ca un prunc!

De cînd a apărut copilul în viaţa mea am învăţat să merg pe vîrfuri, să vorbesc mai în şoaptă şi multe alte apucături silenţioase. Asta pentru că somnul este o parte foarte importantă în evoluţia omului. Cam prin toate manualele de funcţionare a unui copilaş se face referire la perioada de odihnă care trebuie respectată cu stricteţe.

Pînă să ajungă la somnul propriuzis copilul trebuie să treacă prin cîteva etape simple dar foarte importante. De exemplu nu este indicat ca odrasla să ajungă direct în pat după ce s-a zbînţuit, a dansat sau mai ştiu eu ce activităţi fizice sau intelectuale agitate a prestat. Pînă ajunge în pat se recomandă o muzică din ce în ce mai relaxantă, o băiţă călduţă şi minunată, iar în pat povestea de seară trebuie povestită de o voce caldă şi cît mai în şoaptă.

Nu ştiu de ce dar mi se par nişte reguli de bun simţ, naturale şi foarte bune chiar şi pentru adulţi. Ideea acestui articol mi-a venit cînd răsfoiam zilele trecute o revistă cu programul tv. Iată un soi de program de seară:

  • cum poate începe o seară liniştită decît cu un minim de informare. Te aşezi lejereanu în fotoliul tău comod şi la orele 19 trecute fix dai pe ştiri. Cîteva crime, vo două-trei violuri aşa… după gust, o duzină de accidente cu creieri înprăştiaţi dar la vedere, cîteva scene cu revoluţionari însîngeraţi şi, pentru remember, imagini de la înmormîntarea unui… cineva;
  • urmează sport: un fotbalist care calcă pe alt fotbalist de-i scoate fluieraşu direct în obiectivul camerei de luat vederi, prietena unui fotbalist dansează la bară inoxată (de fapt cu asta se deschid ştirile din sport), un accident pe o pîrtie de ski în care victima în stare de inconştienţă îşi întinde mucii pe vo 3 km de pîrtie, un antrenor de… ceva îşi căpăceşte propriul jucător, cîţiva suporteri lovesc cu picioarele capul unui reporter… De-astea uşurele, de primăvară!
  • Trecem la cultură. Nu ne lăsăm pînă nu ne delectăm cu un film. De acţiune bineînţeles! Cică filmul de la orele 20.30 ar fi ceva mai pentru toată lumea, inclusiv pentru copii. Ce dacă acolo se dau picioare în gură, se înjură iar tensiunea filmului este maximă? Puţină acţiune cică nu strică.
  • Dar, ca să nu simţi că trece viaţa pe lîngă tine, aştepţi să se facă ceasul cam spre ora 23.00 pentru că atunci începe acţiunea adevărată. Seara să nu crezi că s-a încheiat odată cu filmul de acţiune. Ba chiar putem spune că abia acum începe acţiunea adevărată. Ori se dă startul unei competiţii sportive bazată pe cafteală, pumni, picioare, locuri în care apar nişte căpăţînoşi care muşcă din jucării de pluş, se dau isteric cu capetele de pereţi ori fac flotări pe calea ferată…
  • Ori, dacă nu te încîntă aşa ceva, poţi printr-o simplă apăsare de buton să mergi spre un film de groază unde fetiţa cu cuţitul în spate este violată de 3 golănaşi care îi omoară părinţii în chinuri groaznice exact în faţa ochilor. Peste 20 de ani fetiţa reuşeşte, cu ceva dureri, să-şi scoată cuţitul din spate, să-i prindă pe cocalari, să le rupă mîinile şi să-i bată cu ele la poponeţ;
  • S-a cam făcut ora de culcare, ceasurile au bătut de mult spre orele 2 din noapte. Somnul ţi-a cam zburat aşa că nu-ţi rămîne decît să te uiţi, în reluare, la jurnalul de ştiri care acum pare o poveste de noapte pentru micuţi la cîtă violenţă ai îngurgitat toată seara.

Am exagerat cu ceva?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

5 Responses to “Cum să dormi ca un prunc!”

  1. Visul oricărui om este de a se relaxa seara, din păcate nu știu câtă relaxare mai poți avea după ora 19 în fața unui televizor. Și ce să vezi chiar acum unu’ într-un film își ia un cuțit în burtă :))

  2. Nu mă mai uit la televizor de vreo doi ani. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut minţii mele, după ce mi-am pus corpul la antrenament şi mi-am scos sufletul din biserică.

    Este dovedit statistic că cuplurile care nu au televizor în dormitor fac mai mult sex decât ceilalţi. Ce altceva ai putea să faci?

    Să vezi ce bine dorm seara în camera aia răcoroasă (respectiv la căldurică), fără nicio lumină şi fără zgomote…

    Somn dulce!

  3. Ca sa ma relaxez pentru un somn bun, prefer exploziile galaxiilor, eploziile atomilor ciocniti la CERN, salvele de tun ale razboaielor napoleoniene si vorbele calme, calculate, ale stiintologilor care povestesc despre…
    …si mai ales doua beri…

  4. Ca sa dormi bn muncesti o zi intreaga si dormi dupaia bustean