Cu scârbă, din nou despre politicieni

Ascult consternat cum Adrian Severin, reprezentant al naţiei în Parlamentul European se dă în stambă fără pic de ruşine pe ecranul televizorului, declarând cât de important este el pe-acolo, cât de incomod şi cât de mult câştigă el pe lună. După ce că-i prost, nesimţit şi nesătul, omul acesta ne dovedeşte că habar n-are ce este aceea onoare sau morală.

Din păcate, stimabilul domn nu poate pricepe ce anume a greşit şi nu concepe necesitatea unui act precum demisia tocmai pentru că toţi colegii lui politici dâmboviţeni din jurul lui fac la fel. Nu le-ajunge, oricât de mare le-ar fi leafa! Pentru ei, România este o gubernie feudală, iar ei sunt un fel de aristocraţi unşi pe viaţă şi-n drept să comită orice, fără grija vreunei pedepse sau a vreunei dileme morale. Singura lor grijă este să rămână-n graţiile lui Vodă şi-n preajma ciolanului. Ori o demisie…

Este semnificativ că nici unul din colegii lui nu i-a condamnat gestul. Nici unul n-a catadicsit să-i arate obrazul. Erau supăraţi colegii lui doar pentru că treaba n-a ieşit, nu de alta dar ar fi râvnit şi ei la vreun comision din pleaşca aceea.

Nu mai trebuie altă dovadă a marasmului moral în care ne găsim şi, din păcate, molima se întinde şi se acutizează. Generaţie după generaţie este inoculată cu microbul lăcomiei şi-a obrazului gros, până când ajungi să fi considerat anormal dacă mai ai scrupule şi-ţi trăieşti viaţa după principii morale.

Dacă nu găsim leac la boala asta, mă tem pentru viitorul nostru ca naţiune!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

6 comentarii pentru “Cu scârbă, din nou despre politicieni”