Cu nervii-n pioneze ©

Dimineaţă. Apartament. Bucătărie. În bucătărie un pachet de nervi. Pe  pachet, un nume. Doamna D. Distinsă confecţioneră de viaţă îndestulată şi profund domestică pentru Domnul D. Dar Domnul D nu e. Unde este Domnul D? Unde-a fost azi-noapte, căci răspunsul din cerceafuri s-a dovedit a fi rece.

Întrebare. Întrebări. O fi rămas târziu la muncă? Dă telefon. Telefoane. Nimic. Nimeni nu ştie nimic. S-o fi dus iar la aia? Dă-i şi lu’ aia telefon! Fă-o de porc! Jupoaie-i somnul călduţ şi dă-i cu sare! Pe rană.

Aia te face ţaţă retardată şi-ţi sugerează să te mai ia şi pe tine-n colimator cineva, că prea eşti neluată. O trimiţi la loc de unde-a venit ea pe lume şi trânteşti telefonul!

Ceasul merge. Un gust amar, de vomă scrâşnită, te îndeamnă să pui cu-nverşunare mâna pe ceaşca de cafea. O bei ca pe apă! Nu mai poţi! Începi disperată să cauţi.

Unde dracu’ or fi? Ţigările! Te-ai lăsat de opt ani. Ce mai contează opt ani? Ai da orice acuma pentru un fum! Precis le-a luat cu el, ticălosu’! Ştia c-ai să le cauţi!

Creierul a intrat pe regim de avarie. Trebuie să faci ceva! Ce?? Mâna se repede iar, să strângă de gât telefonul. Ei nu, că asta mai lipsea! Ţi-ai rupt şi-o unghie! Da’ dă-l dracu’ de telefon, că nici nu mai suni!

Ete aşa! Să vină când o veni, că vede el! Şi poate ai şi tu dreptu’, dup-atâta vreme, să te urce unu’ pe pereţi! De ce nu? Că nici trecută aşa cum te vede el, n-oi fi! Dacă te pui, mănânci o lună numai supă de morcovi şi salată de castraveţi şi bagi iar în şedinţă de bloc toţi vecinii!

Unde-o sta? Animal, asta e! Bărbatul este un animal! Vine, cere, vrea, pretinde, numai el, numai lui! Şi de dat? Uite ce-ţi dă! Cu flit! Că tu-l speli, îl calci, aprovizionezi, cureţi, îngrijeşti, mângâi, îi faci de mân-ca-re, că domnu’ are pofte, îi pui în farfurie şi la urmă mai şi stai, ca o proastă!

Răsplată? Ete răsplată! Ora 10 şi el e plecat de ieri! Mă da’ putea să sune idiotu’, proasto sunt în cutare loc, o minciună, un rahat, ceva, orice!

Aoleu, dac-o fi păţit ceva? Doamne-fereşte, o fi făcut accident? Că-l baţi la cap de două luni să ducă scârba aia de maşină la revizie. Sau l-or fi prins ăştia pe stradă şi i-au dat amendă? Şi n-a plecat nici cu prea mulţi bani la el! Ţi i-a lăsat ţie, că azi era zi de piaţă… Săracu’ cine ştie pe unde zace el acuma!

Ia stai un pic! N-aveai tu pe fraieru’ ăla care-ţi băga mâna sub fustă în liceu, mare asistent la reanimare? Da’ cine naiba ştie cum îl mai cheamă? Parcă… Nu, ăsta era prostu’ de frate-su care te cerea de nevastă în fiecare săptămână, cu cămaşa aia încheiată până-n gât şi cu veşnica lui cutie de bomboane de ciocolată, cu lichior…

Ce dumnezeu nu-ţi mai aduci aminte, că doar n-ai avut aşa de mulţi!

Bă şi merge ceasu’ ăla de te-a spart!

Ce-i asta? Sună? Sună!! Vai de mine şi tu eşti aşa, în cămaşă de noapte! Cred că ai un păr! O oglindă repede, repede, unde dracu’ e oglinda aia?

Rămâi în uşă ca o tută, cu halatu’ de casă tras numai pe-o mânecă. În uşă, bărbată-tu cu un copil de mână. Umflat de plâns. Copilu’ nu bărbatu’.

Da ce faci măi mamă, dormi pân-la ora asta? Hai bună dimineaţa, dă să te pup!

Ţoc-ţoc şi obrajii sunt pontaţi pe ziua de azi.

Da’ ăsta ce e?, cobori tu pe pământ să strângi la piept bucăţica de om risipită-n prag.

Copil, ce tu nu vezi?, zice el şi zâmbeşte-ntr-o parte de-ţi vine să mori şi să-nvii în acelaşi timp. L-am găsit aseară pe stradă când ieşeam de la muncă. M-a plimbat vreo două cartiere, ba că stă aici, ba că nu-i aici e dincolo, până m-am înfuriat şi m-am dus la Poliţie. Poliţia tot poliţie, ce parcă tu nu ştii? La 3 dimineaţa sforăiau şi râgâiau ca porcii. Am dat o mie de declaraţii, le-am spus de vreo alte douăj’ de mii de ori că nu-s io ta-su, că nu-l cunosc pă ta-su, că dacă-l ştiam pă ta-su i-l duceam, logic, şi pân-la coadă a rămas cică să-l ţin la mine, că ei n-au personal şi e prea dimineaţă să-i găsească părinţii, da’ îi caută ei şi ne sună când află ceva! Ce vrei dragă, vigilenţi şi la datorie, întotdeauna în slujba cetăţeanului. Ce dracu’, tu nu ştii pe ce lume trăim?

Nu ţi-ai dorit tu toată viaţa copil, na copil acuma! Vezi să-i dai ceva mai consistent de mâncare că io în maşină n-am avut decât pufuleţi şi mi-a fost aşa, oarecum, să mă bag cu el într-un supermarket, că cine ştie cum mă mai vedea naibii cineva şi-mi ieşeau vorbe.

Tu eşti complet siderată, nervii ţi-au căzut în vine şi nu te mai saturi de şters lacrimi, de pe obrăjorii ăştia incredibili şi atât de perfecţi.

A şi să nu uit, la mulţi ani soţia mea iubită şi iartă-mă pentru că te-am ţinut ca pe jar!

Ochii ţi se dilată şi cuprind în dilatarea lor un prea superb buchet de orhidee. Nu-nţelegi nimic.

La mulţi ani?? Pentru ce, la mulţi ani?

Pentru că azi noi doi, tu şi cu mine, aniversăm o frumoasă cifră de viaţă. Împreună. Măi doamnă, mă faci de ruşine, chiar aşa să uiţi? Tocmai ziua asta? Şi tocmai tu? Şi fiindcă tot nu ştiam ce cadou să-ţi iau, ete că ţi-am luat un copil!

Râsul lui bezmetic te convinge şi pe tine şi-l strângi în braţe şi-l săruţi şi-l priveşti în ochi şi iar îl săruţi… Şi el închide uşa cu piciorul şi uşa se închide sec, lăsând la vedere doar ce stă scris pe ea de cincisprezece ani: Fam. Descurcărescu!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Cu nervii-n pioneze ©”