Criza, pe înţelesul tuturor

În mare, mecanismul economic de la noi decurge cam aşa: O seamă de oameni îşi deschid afaceri şi se descurcă cum pot. Lunar, trimestrial, anual, vine statul şi dijmuieşte din banii agonisiţi de oamenii ăştia. Banii se varsă la buget şi de acolo iau ori calea salariilor pentru bugetari, ori se scurg în buzunarelor clientelei prin contracte cum primii oameni, ăia privaţi, nu speră să prindă vreodată.

Acum câţiva ani, aveam o făbricuţă de confecţii şi citeam stupefiat cum statul a plătit 3 miliarde de lei vechi pe-un steag pentru palatul parlamentului. 3 miliarde!

Aproape totul se desfăşoară prin intermedierea statului, care nu concepe să lase altcuiva vreo decizie privitoare la taxe şi impozite sau investiţii.

Oamenii ăia privaţi sunt, evident, frustraţi, de „afacerile” făcute de firmele căpuşă şi nu mai au nici un respect pentru legea călcată-n picioare de toată lumea, începând de chiar cei care-o fac. Aşa că se declanşează un joc de-a care-pe-care cu statul. Privaţii trag cât pot să ţină de bani, pentru că banii ăia înseamnă viitorul strategic al firmelor lor şi, implicit, al familiilor lor. Statul pare, în ochii lor, un căpcăun nesătul, care înghite lacom totul, fără să mai lase vreo firimitură. Cam la fel veneau turcii şi ruşii prin ţărişoarele române. Ca lăcustele!

Statul, la rândul lui, asmute asupra celor din privat organele sale de control. Asta, evident, în cazul în care cel vizat n-are vreo „proptea” care să-l ferească de blestemul colimatorului oficial.

Ei, în ultima vreme, cu criza asta, firmele private preferă să moară pe capete, decât să mai trăiască coşmarul hărţuielii cu statul. Preferă e un fel de-a spune, că soarta lor e oricum pecetluită!

Statul ar bate vaca, bănuind-o că face lapte „negru”, dar vaca, săraca, e moartă.

Statul nu poate concepe asta, mai ales că-n umbra lui plâng de foame sute de mii de bugetari şi căpuşe clientelare. Că foamea-i mare se vede din ascuţirea bătăliei politice. Pe vremuri, era un „lasă-mă să te las” în care putere şi opoziţie îşi dădeau mâna peste ţară, sugând în comun, cu sârg, ţâţa patriei. Acum s-au scos cuţitele!

Ca privat falimentat, mă uit oarecum amuzat la tot tărăboiul actual cu tăieri de salarii şi moţiuni de cenzură. Aşa le trebuie! Să-şi scoată ochii între ei! Să-şi dea cu dosarele-n cap!

Foamea şi lăcomia iau minţile statului, iar ţara riscă să se ducă de râpă. Celor de prin parlamente, ministere şi de prin miile de agenţii se pare că nu le pasă! Ţara e, oricum, ceva abstract! Ţara-i un soi de fecioară famelică, înfăşurată în tricolor şi fredonând c-o voce stinsă „Aşa-i românul..” şi terminând cu un firav „Doamne-ajută!”. O naivă numai bună de dus cu vorba şi mânuitoare docilă de ştampilă electorală!

La mijloc în toate astea sunt pensionarii, şcolarii şi, de fapt, cam tot restul pălmaşilor care-şi cârpesc existenţa dintr-o leafă. În numele lor se poartă toată bătălia! Da, da! Vezi să nu!

Care-i ieşirea din tot haloimăsul ăsta?

Dacă ştie careva, să-mi zică şi mie!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply