Cortina!

Ce ţi-e şi cu artiştii ăştia! Au prins năravul de pe scenă. Acolo, urcă, îşi fac numărul, zic ce-au de zis, se înclină, mulţumind pentru aplauze, şi gata. Cortina!

Că viaţa-i ca o scenă, deja e lucru banal şi ştiut. Aşa că, de ce-ar fi altfel?

A zis omul ce-a zis, a arătat ce poate, a mai zâmbit frumos publicului şi conducătorului orchestrei (Mersi, Maestre!) şi gata!

Cortina!

Dacă nu eşti pe scenă, în lumina reflectoarelor, ce rost mai are? Dacă simţi c-ai zis tot ce-ai avut de spus, că izvorul a secat, că muza a adormit, şi-a dat demisia sau, şi mai rău, flirtează cu altu’, de ce-ai mai ocupa locul? Chiar dacă te-ai încăpăţâna să nu te mişti, reflectorul face-un „Vââşt!” nemilos şi te lasă-n beznă, fără multe menajamente.

Poţi trăi uitându-te tot restul vieţii la afişele celui care-ai fost odată? Ce fel de viaţă e aceea care se mai ţine doar priponită-n amintiri?

Umbra e letală pentru un artist.

Ceilalţi nu pot simţi asta! Pentru ei eşti şi vei rămâne o stea. Vor alerga veşnic după tine cu carneţelul de autografe sau cu aparatul de fotografiat. La fel şi reporterii, adulmecând ca nişte hiene, doar-doar te-or prinde cu chiloţii pe vine, să-şi vândă mai bine hârtiile lor tipărite.

Dar tu ştii că nu mai e la fel! Ştii că întunericul e-aici ca să rămână, iar la capătul lui nu e decât şi mai mult întuneric. Şi uitare. E ziua-n care te vei târâi pe stradă şi nimeni nu va mai şti cine-ai fost. Admiratorii tăi s-au stins şi ei. Nimeni nu-ţi mai vrea autograful. De poză ce să mai vorbim!?

E prea mult!

Mai bine să rămâi în amintirile oamenilor în culmea gloriei! Strălucind, triumfător, tânăr, frumos, invidiat, aplaudat, adorat…

Finale, Maestro! One last time! Thank you very much! I love you all!

Cortina!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!