Clubul Rotary vs Franc-masonerie

Prin 1999, un amic m-a invitat să iau parte la întrunirile ce urmau să ducă la înfiinţarea unui Club Rotary în Oradea. Pe atunci lucrurile nu mergeau prea rău pentru mine şi aflasem lucruri bune despre Rotary. Pe-afară este considerat un club exclusivist, în care nu poţi intra decât dacă eşti invitat de un alt membru şi după o perioadă de probă. Asta, în sine, nu-i un obstacol insurmontabil. Adevărata piedică este numărul limitat de locuri într-un club, aspiranţii la statutul de membru în club fiind nevoiţi s-aştepte să se elibereze un loc ca să poată fi admişi. Mai mult, regulamentul clubului prevede că membri trebuie să fie din profesii diferite, fiecare reprezentând o anumită breaslă în mod exclusiv, ceea ce înseamnă că n-ajunge să se elibereze un loc, ci trebuie şi să nu mai existe alţi membri din profesia pe care-o are aspirantul. Regula asta e făcută ca să împiedice o anumită breaslă să monopolizeze clubul. Deşi se admite o anumită flexibilitate în nuanţarea clasificării ocupaţiilor, regula este suficient de strictă ca să poţi aştepta ani buni pentru şansa de-a adera la Rotary. De aceea, în multe oraşe mai mari s-au înfiinţat câte două sau chiar trei cluburi Rotary.

Ce este Clubul Rotary? Păi, în primul rând, este un club al oamenilor de afaceri. Ca atare, este un cadru informal, menit să încurajeze prieteniile şi o atmosferă destinsă între oameni importanţi. De aceea, la şedinţe nu prea sunt admişi, decât cu titlu de excepţie, reprezentanţi ai presei sau invitaţi ne-rotarieni. Pentru că sunt doar între membri, discuţiile sunt deschise, prieteneşti, colorate şi destinse. Asta poate face ca atmosfera din jurul clubului să pară, privită din afară, secretoasă, iar elementele de tradiţie (colanul preşedintelui, clopotul cu care se dă semnalul începerii şi încheierii şedinţei, etc) să dea un aer misterios şi conspiraţionist. Mulţi profani nu se feresc să pună semnul egal între rotarieni şi masoni. Asemănările sunt spiritul camaraderesc dintre membri (deşi în Rotary nu există nici o ierarhie, o funcţie, de pildă cea de preşedinte, nu poate fi ocupată decât pentru un an şi va fi ocupată prin rotaţie de aproape toată lumea – de aici şi numele şi sigla Rotary) şi respectarea unei tradiţii (mai laxă la rotarieni). Nu se depune nici un legământ la intrare, nu datorezi ascultare cuiva şi nici nu au loc ceremonii încărcate de simbolism mistic.

Evident, Clubul Rotary îşi propune să ajute societatea în cadrul căreia trăieşte, dar fără să facă o obsesie din asta şi fără foarte multă publicitate. Însăşi funcţionarea normală a comunităţii de afaceri a oraşului este binele cel mai important. Acţiunile umanitare sunt periferice scopului principal. De altfel, mi se pare normal şi firesc ca, atunci când faci un bine, să-l faci fără să strigi ca să dai de veste în toate părţile şi fără s-aştepţi ceva în schimb. A nu se uita că este în primul rând un club, iar scopul primordial este comunicarea deschisă între membri săi.

Unul din punctele cardinale este accentul pus pe onoare şi pe respectarea cuvântului dat. Mai mult decât orice contract, promisiunea unui membru rotarian este aproape întotdeauna respectată, altfel clubul suferind sancţiuni pe linie de district. Afacerile între rotarieni să se încheie printr-o strângere de mână, ca între prieteni. Asta mai face ca rolul principal al Clubului Rotary să fie supervizarea acţiunilor de binefacere a membrilor din străinătate (transferurile de fonduri, distribuirea materialelor, etc). Faptul că un Club Rotary girează bunul mers al unei acţiuni este o garanţie de corectitudine pentru cei de-afară.

Evident, asta este teoria, pentru că nici o structură, club, societate sau altceva, nu este eficientă şi principială decât conform cu nivelul calităţii morale al membrilor săi. Dacă mă întrebaţi dacă se fac excepţii de la principii, mai ales de la cel al cuvântului de onoare, voi fi nevoit să vă răspund ca un avocat, amintind că, mai mereu în viaţă, socotelile de-acasă se schimbă în târg şi că nu există pom fără uscături (ceea ce nu înseamnă că tot pomul e rău).

Mai trebuie să recunosc şi faptul că accesul la privilegii şi la atmosfera de încredere din cadrul clubului atrag şi destui oportunişti şi că, în goana lor după succes, unii dintre ei caută o structură mai eficientă şi mai dedicată, ajungând la masoni. Aveam printre noi cel puţin un membru care recunoştea deschis faptul că este mason şi care bănuiesc că era un soi de agent de recrutare pentru doritori. Personal, organizaţiile puternic ierarhizate, cu scopuri absconse şi care-ţi impun jurământ de credinţă (precum armata, de exemplu) nu mă atrag. Am asistat la şedinţe în care erau prezentări axate pe franc-masonerie, fără ca cineva să-mi facă vreodată vreo aluzie la posibilitatea unei aderări. Din câte am aflat, trebuie o cerere expresă a celui care-ar vrea să devină mason. Dacă pentru unii Clubul Rotary este doar un fel de anti-cameră a masoneriei, aceasta nu are legătură cu regulamentul sau cu scopurile Clubului Rotary.

Prezentările la care-am asistat au fost foarte interesante: degustări de vinuri alături de oenologi profesionişti, prezentări cu teme medicale, sociale, ba chiar şi politice (deşi Clubul nu are nici o afiliere politică, fiind o arenă în care membri diferitelor partide se pot apropia unii de alţii), lansări de carte şi schimburi de experienţă cu cluburi din străinătate. Când eşti în străinătate, spre exemplu, poţi merge direct la şedinţele altui club rotarian, fără cerere sau invitaţie.

Din păcate, atunci când vremurile s-au schimbat pentru mine, iar însăşi plata cotizaţiei a devenit problematică, mi s-a părut firesc să eliberez locul în club, deşi nu mi-a cerut-o nimeni. Faptul că ai datorii strică atmosfera, plus faptul că nu-ţi mai poţi respecta cuvântul la fel de uşor. Pentru mine, asta a contat!

Însă am rămas prieten cu mai toţi membri şi consider Clubul Rotary un element de normalitate al unei societăţi civilizate.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

6 comentarii pentru “Clubul Rotary vs Franc-masonerie”