Ceai natural “de dai n-ai”!

Cum observa nwradu în plafar, şi eu am nişte tremolo în glas cînd aud de mîncare naturală sau naturistă dar care, pentru o punguliţă de ceai, poate scutura bugetul de salariul meu pe un trimestru. Da, au apărut magazinele naturiste unde cucoane strident machiate şi cu gesturi de primadone fac o prezentare languroasă a fiecărui produs de parcă am ajuns în acel magazin să mă culc cu ele, nu de foame. Să zicem că pot trece peste florile artificiale care „parfumează” atmosfera cu miros de chinez, dar nu pot trece prea uşor peste mirosul apăsător al beţişoarelor parfumate care mă trimit cu gîndul direct la ultima înmormîntare unde nu se îmbălsămase foarte bine nea decedatu’. Nume ciudate ale produselor mă fac să cred că am nimerit în locul nepotrivit din lumea de poveste a copiilor (sau a nebunilor). Aici găseşti produse pentru orice (sex, somn, nesomn, slăbire, îngrăşare, putere, ţinere de minte, durere de dinţi), de-aici şi temerea mea că „pătrunjelul” din cutia fermecată poate fi frunză „de dai n-ai”. Mă ştii că sînt paranoic pînă la cer şi îndărăt… dar nu poţi cere pe o cutie de ceai de mătrăgună (zic şi io aşea, la mişto) căt pe o basculantă cu mentă, motivînd că marfa este naturală. Tocmai faptul că e natural produsul ar trebui să fie accesibil fiecărui muritor de rînd fiindcă se presupune că mîna omului a intervenit foarte puţin în mecanismul de creştere a plantei respective. De fapt… aşa cum biserica îl vinde foarte scump pe Isus şi chiar pe însuşi creatorul, de ce oare un magazin „naturist” nu ar vinde creaţia naturii cu un preţ mai mare decît sufletul patronului?
Bunul meu prieten, ştiu că trăim într-o lume stresată de pierderea locului de muncă, apăsată de ratele de la bancă şi strînsă cu uşa de datoriile pentru întreţinere… dar dacă nu te-ai mai uita aşa de mult la televizor ai vedea cu ochii tăi că ceea ce e natural nu se vinde pe tarabă, e gratis şi peste tot.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply