Cea mai veselă meserie din lume ©

Clovnul ajunsese acasă. Cu ochii măturaţi de lumina puternică a reflectoarelor, cu pielea vărgată a costumului de scenă băgată într-o sacoşă de 1 leu, clovnul părea un om de jucărie. Timid şi retras. O clipă cu buzunare prea largi pentru a fi ţinută minte. Era de râs plânsul lui…

Vă aduc aminte că atunci când clovnul plânge, oamenii râd.

Eşti o paiaţă de om, îi spusese de dimineaţă, nervos, directorul. Da, era o paiaţă, pentru că spectacolul nu se face numai cu oameni serioşi şi încrâncenaţi. Da, era o paiaţă, pentru că acum, când fusese dat afară din teatru, nu ştiuse să bată cu pumnul în masă. Paiaţele nu au pumni, au doar palme. Pe care le încasează de la alte paiaţe, pentru ca publicul să tropăie fericit şi să râdă.

Clovnul se apropie încet de mogâldeaţa din pat şi o învălui cu o privire ca de sirop. Tati, tu mă iubeşti?  Respiraţia amăruie i se înnodă sub bărbie. Ochii, căutau împrăştiaţi în încăpere, un răspuns. Cum să nu te iubească tata, sigur că te…  Şi-atunci de ce nu te joci cu mine? La serviciu îi faci pe toţi să râdă, pe toţi copiii. Dar cu mine nu se joacă nimeni! Vreau şi eu să râd ca ei, tati. Pot?

Lacrimile, aranjate la machiaj, ar fi trebuit să se amestece acum cu celelalte, cu cele adevărate şi sărate, care ar fi ţâşnit de te miri unde. Dar lacrimile clovnului se terminaseră la locul de muncă. Erau toate acolo, în duşumeaua stricată, călcate în picioare şi-amestecate cu zgomotul sălii. Scorbura ochiului era o scorbură goală. Clovnului îi rămăsese doar lacrima aceea mare, roşie, pictată strâmb, sub lacrima adevărată care se uscase.

De ce nu vrei tu să dormi, puiu’ lu’ tata? Ai să vezi că mâine o să fie bine, şi mâna căuta neliniştită marginile păturii. Dar mogâldeaţa creştea din întunericul patului, tot mai nerăbdătoare.  Am să pot tati?  Am să râd şi eu ca ei? Omul de pluş îşi încolăcise mânuţele în jurul omului de paie. Îi pipăia machiajul, curios să vadă dacă pielea se transformase în vopsea. Vreau şi eu să fiu ca tine, tati! Să se joace toţi oamenii cu mine. Să râdem!

Clovnul primi nemişcat ascuţitul cuvintelor direct în moalele capului. Acum o jumătate de oră, nu mai mult, era un clovn normal, ca toţi ceilalţi, dat afară din serviciu, ca toţi ceilalţi, cu un copil de crescut, ca toţi ceilalţi. Acum o jumătate de oră nu se întorsese încă, acasă, şi nu stătea nemişcat, cu cea mai iubită fiinţă din lume agăţată de gât, care tocmai îl anunţase că vrea să fie ca el… Simţea cum o cortină grea i se scurge pe şira spinării.

Tati, tati, nu-i aşa că e grozav să fii clovn?  Ba da puiu’ lui tata, e cea mai veselă meserie, şi-şi puse nasul mare şi roşu, pe noptieră.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 comentarii pentru “Cea mai veselă meserie din lume ©”