Ce mai citeşti?

Ce mai citeşti? E o întrebare pe care-o pun aproape tuturor celor cu care schimb câte-o vorbă, în speranţa să mai aflu de-o carte bună. Stiva cu lucruri „de citit”, de pe noptiera mea, nu încetează să crească. Mai ales după ce-am păşit în epoca electronică şi mi-am luat eReader. N-am fost de foartă multă vreme atât de satisfăcut de-o achiziţie ca de-această jucărie cu ePaper, în care încap mii de cărţi. Din păcate, la noi, cărţile în format electronic se cam lasă aşteptate. Deocamdată trebuie să mă mulţumesc cu cele în engleză, care apar cu duiumul şi-s mai ieftine decât ale noastre (atunci când nu sunt de-a dreptul gratis… cutreierătorii Netului ştiu de ce).

Revenind la cărţi, în acceptul clasic al cuvântului, iaca ce v-aş răspunde dacă mă întrebaţi „Ce-ai mai citit?”:

Sunt un mare fan Lucian Boia, profesorul (doctor) de istorie care-a avut curajul să spargă mitologia istoriei şi să spună lucrurilor pe nume. Citesc tot ce prind scris de dumnealui, iar ultima carte citită a fost Napoleon III cel neiubit (Humanitas, 2008). Sunt autori care reuşesc să dea la o parte vălul misterios al preconcepţiilor despre personaje astrale ale istoriei (Stefan Zweig a fost unul dintre ei şi-aştept o reeditare a cărţilor sale), iar Lucian Boia reuşeşte să surprindă evoluţiile ambigue ale unui personaj căruia românii îi vor fi pe vecie îndatoraţi. Napoleon III e arhitectul ideii de stat naţional, iar marea lui reuşită a fost Unirea Principatelor române şi apariţia României ca stat. Evident că asta nu s-a făcut cu forcepsul, pentru că ideea de unitate mustea în intenţiile paşoptiştilor noştri, dar împăratul Franţei a fost pilonul care i-a sprijinit şi încurajat să răzbată împotriva intereselor imperiilor din jurul lor. Alte proiecte ale împăratului, Italia şi unitatea Germaniei s-au întors chiar împotriva lui, ascensiunea Prusiei culminând cu războiul contra Franţei din 1870, care-a însemnat sfârşitul nepotului marelui Napoleon Bonaparte. În scrierile lui Lucian Boia, istoria este vie, contradictorie şi indecisă. Altă carte interesantă de-a lui fiind Germanofilii (Humanitas, 2010), ce surprinde dezbaterea privind strategia alianţelor României din perioada primului război mondial şi-a Marii uniri de la 1918. Vă invit să aflaţi, prin intermediul acestei cărţi, cum gândea intelighenţia românească de-atunci, de ambele versante ale Carpaţilor.

Lucian Boia – Napoleon III cel neiubit

  • Humanitas – 10 lei
  • Diverta Online – 26,11 lei
  • Prăvălia cu cărţi – 29 lei

Tot în ciclul istorie, nu pot să nu profit de prilej şi să amintesc de geniala carte a lui Paul Lendvai, Ungurii. Timp de un mileniu invingatori in infrangeri (Humanitas, 2007). Este o ocazie extrem de rară de-a privi şi înţelege istoria şi psihologia naţională a vecinilor şi conlocuitorilor noştri. Scrisă obiectiv, pertinent şi cu măiestrie, cartea captivează şi informează corect. A fost un enorm succes de librărie, epuizându-se cu rapiditate. Cam trebuie să răscoleşti Internetul să mai găseşti vreun exemplar şi mă-ntreb de ce Humanitas nu reeditează o asemenea mină de aur. Dac-o găsiţi, n-o rataţi! N-o să vă pară rău!

Paul Lendvai – Ungurii

În aceeaşi serie de istorie cu specific naţional, tocmai am terminat cartea lui Angus Fraser, Ţiganii (Humanitas, 1998, 2008, 2010). De data asta, istoria ţiganilor e privită strict din punctul de vedere al occidentalilor, fiind, de fapt, o veritabilă istorie a represiunii acestei etnii, generalizată pe întreg teritoriul Europei, începând de la primele apariţii ale neamurilor de nomazi, prin secolul XIV–XV. Evident, migraţia lor a început cu mult înainte, trecând prin Persia şi Anatolia, înainte de-a pătrunde în Europa. Aş fi fost interesat să aflu mai mult despre tradiţiile lor, despre psihologia lor, despre folclorul specific, dar cartea nu-şi propune aşa ceva. Este o interminabilă enumerare de încercări ale tuturor statelor, principilor, regilor, împăraţilor, dictatorilor de-a găsi o rezolvare la „problema ţigănească”. Toate eşuând în foarte mare măsură! De-a lungul secolelor, tot ce s-a putut imagina, s-a încercat, de la obstacole birocratice la soluţia finală şi la amenajarea de rezervaţii, dar seminţia aceasta s-a dovedit de-o remarcabilă robusteţe şi putere de adaptare. Adevărul care transpare din întreaga carte este că europenii nu-i doresc. Sunt altfel şi sunt marginalizaţi intenţionat, cerându-li-se cu insistenţă să înceteze de-a mai fi cine sunt sau să plece. De-a lungul şi de-a latul continentului, orice încercare de integrare s-a lovit de reticienţa celorlalţi de-ai avea ca vecini, ca şi colegi de şcoală, sau ca şi colegi de muncă. E mai mult o carte despre intoleranţa europenilor, decât despre ţigani. Nu că aceştia din urmă ar fi nişte îngeraşi nevinovaţi, dar după atâtea secole de persecuţii, robie şi discriminare…

Angus Fraser – Ţiganii

Ştiu, sunt vorbă lungă… şi voi mai aveţi şi treabă.

Dar nu pot să nu amintesc de-o carte care taie adânc. Este Tigrul Alb a lui Aravind Adiga (RAO, 2009). Câştigătoare a premiului Man Booker 2008, este o radiografie crudă prin viaţa din India zilelor noastre, dar mesajul este universal şi se aplică în orice societate cu o democraţie „emergentă”. Relatată la persoana întâi, dezvăluie atât mecanismele psihologice, cât şi pe cele economice care asigură „reuşita” într-o astfel de societate. Te cutremuri descoperind un tablou compus aproape-n totalitate din tuşe şi tonalităţi întunecate, în care aflii că resortul principal prin care ai o oarecare şansă să răzbaţi din Întuneric este individualismul egoist, feroce şi rece al prădătorului.

Închei (în sfârşit) întrebându-mă când va fi reeditată superba carte Viaţa lui Pi a lui Yann Martel (Humanitas, 2004), ca să pot să v-o recomand călduros, şi amintind că-n vinerea asta, la festivalul Namaste India din capitală va fi „lansarea” cărţii Moarte la curtea Rajahului a lui Shivari Singh, în prezenţa autoarei (cartea fiind apărută de anul trecut la editura Taj Books & Media). Este o extraordinară oglindă a societăţii clasice indiene, o imersie într-o lume de basm, dominată de tradiţii exotice şi ciudate, totul fiind scris cu pricepere şi talent.

V-aş mai aminti şi de Seducătoarea din Florenţa a lui Salman Rushdie (Polirom, 2009), dar nu vreau să mă-mpuşcaţi. Sigur m-aţi împuşca dacă încep acuma să vă zic şi despre apariţiile de eBook în limba engleză!

 

 

{ionutsk}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Ce mai citeşti?”