Careu de Paşti ©

– Şoricel, ia spune-mi cât de mult mã iubesti tu pe mine? Suntem în plinã curãţenie de PAŞTI şi el, pentru cã întotdeauna existã pe undeva şi un el, e acum precis cu privirea pânã la cot în nenorocita aia de integramã…
– Am mâinile destul de ocupate iubitule, cu mestecatul în gãleata cu var…. Bãrbatul reprezintã temelia casei, aşa parcã, nu?
– Fluturaş, ştii tu aici dragoste, ce vrea sã spunã: cicã “invenţie arabã în tehnologia zborului”, din una, douã, cinci litere?
Eu, care-mi ador aproapele de ce sã nu-i rãspund?
– Ĩncearcã COVOR iubitul meu, e chestia aia pe care te-ai aşezat de douã ore cu gândul sã începi de undeva curãţenia… Şi eu naivã. De sarcasmul meu parcã îi arde lui acuma…
– Fundiţa mea delicatã, te mai deranjez încã puţin…
Sã am rãbdare, mai bine sã trag aer în piept şi sã fiu puternicã, cã aşa a pãţit  şi mama la vremea ei.
– Din câte iubitule …?
– E criminal de lung, albinuţa mea harnicã şi deşteaptã. Auzi aici: “o stare precarã “, din şapte, opt, unşpe litere.
Dacã-i zic se supãrã, dacã nu, tot se supãrã, ce am de pierdut ?
– Intrã cumva TRÂNDĂVEALĂ, bondarul meu cu IQ ridicat?
– Scumpi, eşti de nu se poate! La fix a intrat, parcã-i de aici!
Sunt fericitã! Ĩl iubesc, ma iubeşte, vine PAŞTELE, toate-n mijlocul casei şi noi dezlegãm integrame. Ce mi-aş mai putea dori?
– Mami, da’ e încã unu’ de unşpe litere pe care sã ma baţi dacã-l ştiu! Eşti tu bunã sã… Sunt şi bunã  şi albã de var şi caraghioasã cu bidineaua  asta în mânã  şi îi rãspund, cum sã nu…
– “primul pas cãtre progres “ dragul meu? De bunã seamã cã NEMULŢUMIRE  poate sã fie.
Diviziunea  muncii… Ce laturã nebãnuitã a eu-lui nostru cotidian! Oare îmi ajunge gãleata asta cu var sã dau şi-n baie?
Intermitenţa creionului pe hârtie a luat sfârşit odatã cu aterizarea revistei în mijlocul  încãperii.
– Spune-mi unde mai ai de dat, cã bãiatu’ e gata de treabã! Ĩşi suflecase mânecile cu responsabilitate. Eu începusem sã frunzãresc mecanic revista, în loc sã mã enervez, aşa cum ar fi fost normal…
– Auzi iubire, da’ a mai rãmas un spaţiu necompletat, la careul ãsta.  «Tot un fel de pãcat », din una, doua, trei, opt litere parcã…
Pãrea descumpãnit. Noul meu refugiu îi trãgea  în jos o faţã atât de lungã….
– Ce faci Dovlecel, le-am lãsat eu şi te-ai luat tu de ele? Hai dã-o încolo de treabã !
– Dar e foarte interesant dragostea mea. “Tot un fel de pãcat”… Ce-ar putea sã fie iubitule? N-ai nici o idee?
– Probabil cã ar intra GREŞEALĂ, plescãi el abãtut, cu pensula  în gãleatã. Nu poate sã fie altceva….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply