Care traseism parlamentar?
Citeam rândurile scrise de-un (printre altele) publicist prin 2002 (Adrian Cioroianu, care între timp a şi fost ministru, timp de vreun an de zile) în care se referea la procesul de traseism parlamentar ca la o etapă istorică normală de „decantare ideologică”.
Cum ar veni, onoraţii şi distinşii parlamentari pornesc liberali (să zicem) şi pe parcurs realizează că au de fapt apetenţe social-democrate sau naţionaliste. La fel ca şi-n cazul unei convingeri religioase! În urma unei epifanii, realizezi care e adevărata credinţă şi-o abandonezi pe cea veche.
Mie mi se pare că atât domnul fost-ministru, cât şi-ntreaga societate românească se înşeală.
Traseism? Care traseism? Nu există aşa ceva!
Ca să existe, ar trebui s-avem mai multe partide politice, fiecare cu doctrina lui. Ori eu nu văd aşa ceva prin parlamentul mioritic!
Eu văd doar un singur mare partid: Partidul Fripturistului Român, care are două aripi: cea apropiată de ciolan şi cea care priveşte ciolanul mai de la distanţă.
Doctrina acestui mare şi glorios partid este una şi e foarte simplă: să te-apropii de ciolan şi să te ţii cât mai bine şi mai mult de el! Aşa că, nu există nici un traseism! Doar vocaţie de fripturist, care-şi urmăreşte doctrina a-la-lettre.
Politicieni mai consecvenţi şi mai principiali ca ai noştri n-au nici nemţii!
Dar, dacă vor, li-i putem da!
Pe toţi!
{ionutsk}