Butoiul găurit

Citesc ştiri despre ieşiri din criză şi mă uit pe geam. Mai citesc odată, poate n-am înţeles eu bine… Poate chiar am ieşit din criză şi eu nu m-am prins! Tot sper să-mi lumineze şi mie cineva mintea şi să-mi explice băbeşte ce-nseamnă ieşire din criză.

Acuma, poţi spune că, dacă nivelul lichidului a scăzut sub nivelul găurii din butoi, apa nu mai curge. Deci, cum ar veni, e bine! Dar, întreabă şcolerul recalcitrant din mine, butoiul nu-i tot ăla? Adică gaura-i tot acolo! Dacă apa dă să crească, nu va face decât să ţâşnească din nou pe dinafară, risipindu-se.

Ce-am învăţat din criza asta? Ce-am peticit?

Jupânii care anunţă ieşirea din criză nu-mi par altceva decât nişte pompieri care se veselesc c-au stins focul, dar în spatele feţelor lor surâzătoare nu-i decât o ruină fumegândă. Îi vezi gratulându-se reciproc c-au reuşit s-oprească degringolada, înainte ca butoiul să crape de tot. Înainte ca ruina să se prăbuşească cu totul. Mare succes!

Ca rezultat al pompieristicii cu apa/focul la gură, ne-am procopsit cu nişte facturi serioase de plată, iar căruţa statului scârţâie din toate încheieturile sub povara deficitelor. Cutezând să priveşti înainte, spre achitarea notei de plată, nu ne aşteaptă nici o mare bucurie în viitor!

Preţurile, stopate brutal de criză, au început s-o ia în sus, nefăcând decât să dezvăluie o lume care a sărăcit cumplit şi rămasă cu visele frânte. Ca să-ţi sumeci mânecile şi să purcezi la reconstrucţie, ca să strângi din curea şi din dinţi, păşind înainte, ar trebui să ştii că toate astea vor fi folosit la ceva.

Ori gaura din butoi aşteaptă, lacomă, să soarbă tot ce-ar începe să mişte. Statul e ca o căpuşă nesătulă care nici măcar nu se mai preface că-ţi poartă de grijă, în schimbul taxelor. Foamea e prea mare, aşa că nu aşteaptă decât să-ţi smulgă din mână orice ai rupe din sărăcia ta! Ce asigurări? Ce pensii? Ce sănătate? Dă tu banu’ şi treci înapoi la muncă!

Acuma, orice om sănătos ştie că nu vom ieşi din fundătura asta decât prin muncă. Multă muncă!

Dar cum să-ţi sumeci mânecile, să strângi cureaua şi să-ţi scuipi în palme când boierii din conac nici n-au de gând s-astupe gaura? Doar vor să te-amăgească c-o astupă ei, aşa, cu palma, şi asta-i de ajuns. Iar tu ştii foarte bine că jupânul nici nu ţine palma prea închisă, că-i prea dedulcit la zeama din butoi!

Aşa că lumea stă cu cazmaua la picior şi nu-şi încoardă muşchii, iar prin gaura din butoi se aude vocea jupânului care strigă c-a trecut criza, doar ca mai apoi să tragă cu ochiul, ca un vulpoi vechi, să vadă dacă lumea a pus botul la vorbele lui.

Nu ştiu, nene! O fi trecut criza acolo, de partea lu’ matale! Da’, la noi, p-acilea, încă-i gaura cât pumnu’! Şi să ştii, jupâne, că dacă n-o astupi tu, o astupăm noi!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!