Business © – partea I

Dacă renunți la dragoste, la bani sau la ură, nu-ți mai rămân prea multe. Motive să trăiești.

Bărbatul o iubea pe femeie. În tăceri prelungi, cu sfială, căutându-i până la nesaț parfumul, parfum din care își hrănea timiditatea și dorințele atunci când ea îi călca pragul instituției. Instituție unde el conducea cu forța pe care ți-o dă doar iubirea.

Și femeia îl iubea pe bărbat. I-a spus-o într-o zi, apucându-l concret de mâneca hainei și dând la o parte vălul din plasă neagră al incertitudinii.

–         Cred că și eu simt același lucru pentru tine…

Credea, nu era sigură, dar bărbatul își eliberă de pe călcâie miile, zecile de mii de aripi nevăzute care-i încercau acum zborul. Cu sentimente. Cu vise… Gura și spasmele ei flămânde se încurcau cu simț de răspundere în dantela roșie a buzelor femeii. Și nu mai voiau să-i dea drumul…

–         Ei, hai, fii cuminte că ne vede cineva!        

Femeia îl dezlipi cu greu de pe scrisoarea feței și-i potoli euforia gâfâită cu un singur deget.

–        Așteaptă până mâine. Pleacă bărbată-miu la un meeting. Cu avionul. Înțelegi? Avion – meeting aviatic.  Și-o s-avem atunci tot timpul. M-auzi tu, tot timpul!

Un pupic zgribulit, mic, mic, atât de mic, prea mic, se ascunse însingurat în vegetația bogată, arămie, care înconjura acum chipul disperat al bărbatului…

Mâine… Dar mâine îl rugase nevastă-sa s-o repeadă cu mașina pâna la fizioterapie, c-avea oarece probleme la coloană. Cred și eu, gândi cu voce tare bărbatul, plimbându-se nervos prin instituție. La cât mănâncă…

Mâine nu seamănă niciodată cu azi. E mai cărnos, mai plin de miez așa, e până la urmă o speranță. Că nu va rămâne doar un push-up în calendar pentru încă un ieri.

ochiul-draculuiDe la intrare, casa femeii stârnea. Controversă/litigiu public prelungit. Era foarte mare pentru o femeie atât de mică! Dar pe bărbatul, care târa acum după el și un lac de transpirație, nu-l interesa să viziteze. El nu mai fusese niciodată așa. Cu… o alta în altă parte… Nu, categoric iubirea nu e de natură divină. Trebuie că are ea ascunse pe undeva, sub stratul acela atât de diafan și o pereche de coarne. Ascuțite rău!

–         Ia uite la el cum tremură!…

Femeia îl șterse cu un șervețel parfumat și opri aversa, pe alocuri torențială, de pe frunte.

–         Să nu-mi spui că n-ai mai făcut asta. Nu pot să cred!  E prima oară, deci?…

Gâtul bărbatului își folosea acum terminația inutilă în mișcări sacadate, de sus în jos.

–         Lasă tu, că știu eu tot ce trebuie. Să faci doar ce-ți spun și o să fie bine. Ai să vezi c-o să mai vii. Și-atunci n-o să ți se mai pară așa de greu… Of, of, ce copii mari sunteți cu toții, câteodată!…

Și n-a fost greu deloc. Mâinile s-au găsit imediat și s-au regăsit apoi prin locuri pe unde doar prin gând le trecea să se caute. Și buzele au dat iureș la grădinile cu fruct oprit. Și-au consumat, au consumat… Și când consumul depășise toate marginile ofertei o voce sprintenă, obișnuită cu pereții casei, trase brusc fermoarul lipicios din așternutul de la etaj:

–         Iubire, sunt eu! Unde ești, ce faci? Avioanele s-au încurcat/încălecat/întortocheat…  în mama ei de ceață!, și-am contramandat tot. Iubire?!

Era soțul-bumerang. Își găsise unghiul de întoarcere… Iubirea duse repede buza de jos între dinți. Dar partenerul iubirii țâșni ca un arc, cu mâna pe clocitoare.

–         Au, au, auleu! Ce ne facem? Vai de mine, eu nu pot…, nu, n-am cum să mă compromit…, m-ar scuipa oamenii pe stradă. Știi și tu câți oameni mă cunosc. Nu, nu, trebuie să găsesc ceva. Să m-ascund…. Să ne-ascundem. Asta e !… Da’ unde?

Funny Pic (118)–       Stai dracului calm odată!  Femeia își aprinse tacticoasă o țigară albă, albă și subțire ca și țigara bărbatului ce bălăngănea acum de la un picior la altul. Fraierul nu urcă niciodată la etaj până nu-și face dușul. Așa că avem timp și de-o cafea!

–         Ce cafea, Doamne-iartă  de cafele ne arde nouă acuma?, și bărbatul începu, ca o pasăre de curte destoinică, să-și culeagă resturile de haine de prin toate colțurile încăperii.

–         Ce cur mișto ai! pufăi femeia languros, din vârful mlaștinii adulterine.

Dar bărbatul, care-și aduna acum de fapt, de pe jos, sufletul, era poate la fel de plin de sensibilitate ca o locomotivă cu aburi în răsuflarea ei șuierată, de la peron.

–         E foarte simplu, dragă! Nu mai fi așa agitat că mă enervezi! Te duci acolo, uite ușa aia mare, în dressing. Stai cuminte, nu aprinzi o vreme lumina și gata! O să vin eu să te scot când se vor fi liniștit toate pe-aici. În regulă? A, și să nu te sperii, tot acolo o să dai peste-un copil de cinci ani. Așa se joacă el. Să nu-ți faci probleme, l-am educat eu corespunzător în toate privințele…. Și unghiile atent lăcuite, trase printr-o manechiură scumpă, zgrepțănară în fugă pielea de pe coaie. Ha-haha, hai șterge-o, fricosule! 

Un râs cristalin învălui apoi totul, ca într-o plasă de mascare…

mâine, partea II

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Trackbacks/Pingbacks

  1. Business © – partea II | Pioneza dintre fese - 4 iunie 2014

    […] (citeşte partea I) […]

  2. Business © – partea III | Pioneza dintre fese - 4 iunie 2014

    […] (citeşte partea I şi partea a II-a) […]