Blogule, probleme mă? ©

În 1971, apărea, inovator prin limbaj, un film bizar al lui Stanley Kubrick, Portocala Mecanică. Film ce impune rapid o nouă tendinţă, la acea vreme chiar thriller de curajoasă dacă nu aproape sf.

Libertatea de a alege contra regulilor statului.

Les Ernest

Tot atunci Les Earnest, punea bazele dezvoltării The Name-Finger protocol, care era un simplu protocol de reţea folosit pentru schimbul de informaţii între mine şi tine. Acest protocol căuta să rezolve necesitatea utilizatorilor de a afla informaţii despre alţi utilizatori şi despre terminalele folosite de către aceştia, despre situaţia log-urilor şi a disponibilităţii de comunicare a acestora.

Ianuarie 1977. Câţiva disidenţi cehoslovaci, până-ntr-un sfert de mie, publică Charta 77, un manifest privind drepturile şi libertăţile aşa-zisei rase umane. În două luni, se standardizeazã prin David Zimmerman The Name-Finger protocol, care devine astfel viu şi oficial în comunicaţii.

1980. Philips, bătrâna vrăjitoare electronică din Eindhoven, inventează CD-ul. Se eradicheazã variola şi se ucide cu fanatism într-un gang, legenda numită John Lennon. În acelaşi temporal calendaristic doi absolvenţi ai universităţii Duke, Tom Truscott şi Jim Ellis printr-o idee adună în aceeaşi reţea, utilizatori ce pot scrie şi citi mesaje publice numite, cum altfel?, articole sau postări. Mai mult chiar, promovează plasarea lor în diferite categorii, de newsgroups.

Aşa a-nceput să ţipe sănătos la venirea lui pe lume, Usenet-ul, prima reţea de comunicaţii din era digitală. Un fel de tataie pentru Internet-ul de astăzi. Ce era ea? Hibrid între e-mail şi forumul web, cu discuţii şi subiecte încâlcite pe staţii legate în reţele de tip mesh, şi nu centralizate elegant pe server şi moderate de către administratori pretenţioşi ca în zilele noastre.

Ajungem, comunişti şi flămânzi în 1983. Este identificat virusul HIV, Louise Veronica Ciccone frecventează mai puţin tirurile şi autostopul de centură şi se apucă să debuteze ca Madonna, iar nepotul lui Alexander Graham Bell se-ntinde să răspundă, ce i-o fi venit?, la primul telefon celular. Usenet se implică ca predecesor al forumului web, în moderarea de discuţii în grup, chestie care permite trecerea acestor discuţii moderate sub controlul unor, aţi ghicit!, moderatori. Brian E. Redman, un nene pătimaş şi scormonitor, aduce, atenţie!, o schimbare în 1984 când creează şi moderează lista mod.der. În listă, el posta cu regularitate subiecte sau părţi din discuţii culese ete aşea, din alte surse din reţea.

Această listă este, conform arheologilor spaţiului virtual, cel mai vechi predecesor al blogului. Postările aveau în ele stil jurnalistic, conţineau miez şi link-uri către alte subiecte interesante alese de un anumit utilizator. Era spectaculoasă ca noutate absolută în lumea online-ului şi bineînţeles că după 8 luni ea nu a mai funcţionat.

1990 – 1991. Germania este mare, se termină tunelul pe sub Canalul Mânecii, începe războiul din Golf, iar în Alpi se face

Tim Berners Lee

cunoştinţă cu Otzi, un corp îngheţat cu tatuaje pe spate, genunchi şi glezne, în vârstă corpul, de peste 5000 de primăveri. Tim Berners-Lee teoretizează şi căptuşeşte gros, 3 concepte fundamentale, http, html şi www. Cum îndeobşte se ştie HTTP este protocolul care stă la baza comunicaţiilor de date în World Wide Web.

Prima descriere publică a elementelor html a fost un fel de document, numit Html Tags. În el se descriau 20 de elemente care să alcătuiască designul, relativ simplu, al html. Din această primă versiune încă se mai păstrează 14 elemente…

Tot Tim Berners-Lee îşi materializează incitările creatoare folosind un computer NeXT pentru a realiza primul server web şi a construi  browser-ul care era şi editor web. Minune mare!, se lansează prima pagină web, pagină care, dealtfel şi descria în amănunt proiectul www.

Din jurnalele zilnice ale utilizatorilor, din notările unor aspecte cotidiene ale vieţii lor personale a evoluat, mânca-l-ar tata pă el de creţ, blogul.

Scrise la început pe editoare comune, fără fiţele de azi cu design elaborat, pe-atunci fiecare pagină lansată era un prilej de sărbătoare. Aveam pionieri ai web-ului care juisau prelung la orice creştere a reţelei.

Justin Hall

Apar paginile de tip What’s New unde se ţinea evidenţa noilor website-uri apărute. Chestie pe care aveau s-o dezvolte până la şlefuire cei de la Netscape, cel mai popular web browser din acea vreme.

1994. Un asteroid ne face vânt la urechi, cam cu 160 000 km pe lângă. Justin Hall un student la colegiul Swarthmore lansează Justin’s Home Page-Links from the Underground unde făcea trimitere către diverse linkuri pe care el le considera purtătoare de interes. Denumirea având extinderi prea mari a fost înghesuită în Links.net primul blog recunoscut oficial de foarte mulţi autori din online, iar Justin primul blogger, un fel de Adam şi Eva al noii ere.

Grămadă, au început să curgă mai apoi jurnalele online.

În 1997 remarcăm primul blogger plătit pentru a posta, un anume Steve Gibbson, inginer software.

Totul se face de-acum pe repede înainte, frenezia instalându-se uniform pe tot mediul on-line.

Peter Merholz , dintr-o caterincă de spirit adoptă sintagma de wee blog în loc de weblog, treabă care face ca foarte repede, să se folosească în mod constant termenul de blog atât ca substantiv cât şi ca verb, to blog.

Peter Merholz

Bloggingul cucereşte şi îşi dezvoltă farmecele în toate domeniile.

Avem bloguri de companii, bloguri cu subiecte politice, bloguri de zi cu zi, bloguri de sport, bloguri economice sau bloguri nişate pe tot felul de domenii sociale.

Sunt blogeri de diferite orientări, cu calibrul mai mare sau mai mic.

Animaţi şi motivaţi, servili, pupindosişti, silfide şi omizi hrăpăreţe, luptători de guerillă, mioritici blănoşi, amprentabili sau discreţi, imitatori, activişti, culţi, nedrepţi, serafici, uitaţi sau populari.

Articolul de blog devine vandabil şi se îndeplineşte astăzi numai dacă stârneşte polemici sau face vorbire despre bloguri şi bloggeri. Dacă nu are reclamaţii, înjurături, acuzaţii, ameninţări şi contestaţii, nu e bine. Nu e bine pentru că nu se există domeniu în care blogerul român, cu blogerula lui de credibilitate, să nu se priceapă.

Fără bannere extinse mănos lângă header, fără un dream team tweet, fără locul din zelist, fără nici un tutorial video înregistrat, fără blogtrip, printscreen-uri şi link-uri no-follow cum ar fi fost să fie? Cui să dai unfollow nemilos sau nemiloasă, cui să baţi obrazul de user?

Ne risipim pe bloguri? Cred că nu dar sigur putem mai mult. Mai mult decât acea devenire care-şi tot bagă în morţii cuiva energiile.

Probabil că până la coborârea în stradă a tastelor, va mai dura.

Probabil că noi nu ne cunoaştem încă puterea.

Poate că blogul este un moft. Dar de ce auzim asta doar la noi în ţară?

Nu trebuie să-ţi faci blog numai pentru că aşa e trend-ul. Pentru că ai un vecin care zice într-una câţi coco face el din blogăreală. Blogul nu trebuie să-ţi ia din timpul tău mereu mai scurt şi să-ţi dea înapoi oftică şi regrete.

Blogul nu e hi5, nu e facebook, nu e twitter, nu e ziua recoltei la dude!

Aici pe blog arăţi că ai calitate şi calitãţi. Că ai şi tu gânduri, idei, păreri, ceva de zis, o pasiune, că vrei un cerc de prieteni sau că vrei să-l lărgeşti pe al tău, că poţi să cunoşti şi altfel de oameni care pot da un sens întrebărilor tale.

Sau poate că aici ai şansa de a găsi şi alte păreri şi idei care să le contrazică pe ale tale.

Că ai poftă de conţinut.

N-ai nevoie să umpli cu scrisul tău motoarele de căutare. Să umpli cu cantitate lipsa de originalitate. Să fii agasant doar pentru că ai foame de vizitatori, de unici. Să promovezi căţărându-te numai pe seo spam.

Totul în blogging poate dura cât o ploaie de vară sau mai mult. Depinde de tine şi depinde de noi. Depinde de libertatea de a alege…

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

7 Responses to “Blogule, probleme mă? ©”