Beneficiile falimentului

În viaţă mi-am propus ba una, ba alta. Nu cred să existe tânăr pornit pe cărarea vieţii fără să-şi stabilească, acolo, câteva obiective gen: familie, casă, maşină, serviciu bun şi, eventual, salvarea lumii. Cumva, ca bărbat, ţi se inoculează ideea că totul depinde de capacitatea ta de-a câştiga destui bani ca să asiguri confortul familiei. Chiar remarcam în multe filme americane stereotipul celui care, odată ce-şi pierde slujba, e şi părăsit de nevastă. Chestia cu „la bine şi la rău” e spusă doar cu accentul pe partea cu „la bine”. La bine şi…mai era ceva acolo…

Dacă nu e „bine”, ne vedem la tribunal!

Ei, m-am trezit, pe parcursul anilor, tot forţând slalomul printre jaloane, să mă avânt asupra unor obiective chibzuite cam pe jumătate. Da, e cam riscant, dar ce-i uşor şi sigur în viaţa asta? Şi, toată lumea ştie, îndrăzneţii înving! Nu? Aşa c-o scoatem noi cumva la capăt! Uite, cutare şi cutare celebritate aşa au reuşit! Ce-au avut ei şi n-ai tu? Şo pe ei!

Ajungi în strâmtori, rişti prea mult, încerci să redresezi un pas greşit supralicitând, şi, hopa, te trezeşti pe tuşă.

Acum, e oarecum normal să mai şi cazi! Doar n-o să te laşi doborât de prima greutate! Plus c-ai acumulat o oarecare experienţă care, cu siguranţă, îţi va fi utilă!

Şi-n plus, doar n-o să te complaci în înfrângere? Adică, cum o s-arate zilele tale de-acu’ înainte? Hai! Hopa sus şi la luptă!

Aduni bruma de resurse rămase, îţi pui la bătaie relaţiile, prietenii şi ce mai poţi şi te mai repezi odată asupra redutei. Ura!

Ura şi la gară! Că dracu nu doarme! Că a dat criza peste toţi, c-a scăzut (sau a crescut) cursul de schimb, că s-au mărit amenzile şi taxele, că s-au speriat furnizorii şi nu mai dă nimeni decât cu banu’ jos, iar clienţii îţi flutură pe la nas termene de plată imposibile, că aia, că ailaltă…

Multe chestii la care, nu că nu te-ai gândit, dar nici în coşmarurile cele mai negre nu ţi-ai imaginat c-or să plesnească toate odată.

Da’ nici loc de-ntors nu mai este! Acum e totul sau nimic! Ştii că masa se zgâlţâie, că mulţi or să pice de pe ea, dar şi cei care vor rezista şi vor rămâne-n picioare…

Ţi-ai zis c-ai învăţat lecţia şi că acum vei şti să te opreşti la timp, înainte de-a trece o limită a riscului acceptabil. Dar, în mijlocul curentului, la cald, capul ţi se înfierbântă şi-ţi spui că de data asta tot o să ai un dram de noroc, acolo. Doar n-o să-ţi arunci cărţile, ca un cartofor fraier, care-şi aruncă perechea de aşi din mână, lăsând potul pe mâna celor care n-au nimic, dar blufează!

Ei, şi la poker, ca şi la fotbal, se mai întâmplă să şi pierzi!

Ghinion!

Ghinion-ghinion, dar te faci cam pământiu când socoteşti pierderile. Sigur, în vremurile bune, 100.000 de euroi era, cum zicea un amic de-al meu, „pişu la gard”. Când nu-i mai ai, însă, te-ai cam pişat contra vântului! Başca c-ai devenit „ăla de-a dat faliment”, care e o marcă de parfum care nu se spală uşor…

Când te trezeşti în cutia poştală cu hârtia în care eşti numit „pârâtul” în proces de divorţ, totul devine palpitant.

S-a speriat doamna, că ajunge-n stradă şi că, oricum, „ce rahat de viaţă-i asta?”.

Ei, e un moment foarte potrivit să te aşezi frumos în faţa unei oglinzi şi să te-ntrebi cine eşti tu, de fapt!

Pui grăunţele albe-ntr-o parte, ghiulelele negre-n cealaltă şi-ţi cumpăneşti valoarea ta ca om. De ce naiba n-ai făcut asta de la-nceput? Ce naiba ţi-a trebuit? Nu-ţi era bine?

Asta se cheamă mintea de pe urmă. Mai bine mai târziu decât niciodată! Unii au făcut infarct într-unul din momentele descrise mai sus. Alţii au căzut în depresia de-a se trezi „Neica nimeni”. Dacă eşti întreg, teafăr la cap şi mai ai şi puterea să zâmbeşti, poate încă nu-i totul pierdut.

Orice prieten care ţi-a rămas după toată polologhia e un prieten adevărat. Dac-ai reuşit s-o răzgândeşti pe madam înseamnă că, acolo, puţin, pe fund, încă ţine la tine, şi iar nu-i rău. Constaţi cu reală plăcere că nu mai eşti nevoit nici să minţi, nici să te minţi şi că poţi spune chiar ceea ce-ţi trece prin cap. Başca faptul că nu te mai caută nici un control de pe la finanţe! Iar viaţa e, totuşi, plină de momente Kodak, care, culmea, sunt gratis (sau pe-acolo)!

O bere cu amicii, o zi frumoasă, o carte faină (împrumutată), o discuţie spumoasă şi inteligentă, muzică de pe Net şi-o grămadă de chestii pe care le-ai putea scrie. Un politician a zis odată că-i foarte bine-n politică. Dacă reuşeşti, e grozav, iar dacă nu, oricând poţi scrie o carte interesantă despre dedesubturi.

Cei care dau chix în afaceri îşi pot deschide, în schimb, blog. Şi asta-i ieftin! Şi, vorba aia, la toate prin care le-ai trecut, ai ce zice!

Poţi să-i porcăieşti în voie pe ăia la care „încă le merge” şi să-ţi râzi de încrâncenarea lor. Ştii că, mai devreme sau mai târziu, îşi vor deschide şi ei blog!

Fiindcă, cum zice o vorbă devenită clasică, „Aşa-i în tenis!”. Sper, totuşi, că n-o să devenim o ţară de bloggeri!

Foto:
jurnalism economic hyperion
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 comentarii pentru “Beneficiile falimentului”