Banii ©

Sau viața?

Ce mai are valoare azi, dacă-nchizi ochii să-i dai balans valorii? Poate doar ceea ce te-a costat timp…

Par tot mai simple puncte strălucitoare pe desktop iar accesul la ei se face prin plasticul din card ori prin ATM-euri.

Fraier, norodul a asudat, dar bunul devenit prin transpirație nu e de folos niciunuia dintre transpirați.

Banii, bucăți de hârtie sau cifre pe monitorul unui divais-cu-cravată-și-ecuson, se înfățișează ca și combustibil al lumii moderne pe când… Pe când intrinsec, sunt lipsiți de valoare.

Ce frumos ești, măi omule!, au strigat logicienii, istoricii și criticii. De’aia trebuie să lupți pentru libertatea de a fi frumos!

Să lupți e okey, e o chestie înflăcărată, e un incendiu, la incendiu mai pui și câte-o trâmbiță să te-audă și ceilalți revoltați… Problema e, cu cine te lupți tu?? Cu o religie, cu un mecanism, ba nu, cu mai multe mecanisme interioare de funcționare a cultului. Pentru că banii sunt un cult care se străduiește foarte, ca totul în mintea ta să rămână ascuns.

Mintea este propriul ei tărâm, ne spunea odată creatorul Paradisului Pierdut, John Milton.

Ai ca om/cetățean/contribuabil libertatea de a fi în conflict cu miezul democrației reprezentative. Când nu simțeai nevoia de bani cică erai primitiv. Vânai de foame și-ngrămădeai provizii pentru iarnă, ca-n fabulă. Când vecinul, primitiv și el, poseda ceva ce-ți fãcea cu ochiu’, îi ofereai la schimb produsele muncii tale. Până la urmă, nimic altceva decât o reîmpărțeală… În lipsa legilor, îți loveai vecinul ca să-i iei, iar el te lovea pe tine ca să-ți ia. Troc/trosc, spune-i cum vrei.

Pe măsură ce ai început să simți și să urăști loviturile vecinilor tăi, gelozia lor specializată, nu ți-a mai convenit să fii la egalitate cu ei. Turmele tale, în tânăra lor îndrăzneală, nu puteau parcă să-ți dea și măreție și noblețe, să-ți înmulțească onoarea.

Și iată-te constrâns, din dragoste pentru avere, într-o monedă…

Monedele prețioase erau din aur. Întotdeauna dorite, lesne de folosit, cu desen de cuvinte și chipuri, cu cifre pentru garantarea autenticității și a purității metalului.

Venerăm aurul și asta încă de demult. Dar azi un hoț, mâine familia și sacii plini de împovărătoare grandoare au început să se transporte din bogăția ta în fericirea altora. Așa că ai născocit un bilet prin care promiteai ceva. Banul de hârtie. Bancnota. Ai hotărât-o să fie la fel de valoroasă ca mărfurile și/sau serviciile înlocuite.

A fost bine o perioadă. Atașamentul tău pentru bani era împărtășit și brațe destule se deschideau să-l cuprindă.

Până ce, într-o zi, ți-a venit să dai atașamentul cu-mprumut. Pe lângă împrumut ți s-a părut firesc să ceri și-o taxă celui aflat în nevoie, gest prin care ai realizat că banii pot fi utilizați pentru a genera la rândul lor și mai mulți bani.

Interesele și creditul trebuiesc îmbinate.

Deja sinistre și îndobitocite asemenea unor animale de pradă, instituțiile bancare au devenit foarte repede stăpânitoare de țări și popoare. Mâine, copiii tăi vor aprecia destul cum ai cheltuit tu sume de bani pe care ei urmează să le plătească.

Ce vrei să faci când vei fi mare? Vleau să dezacordez împrumuturile acordate lu’ mami și tati. Așa?

Pentru ei, în lume nu va mai fi vorba decât de două culori. Cu ele vor acționa, iubi, urî, admira sau disprețui. Vor pricepe aristocrația banilor numai după ce vor plăti dobânda.

Te-ai gândit vreodată la cuvântul JAF?

Ia o sumă de bani, plaseaz­-o în bancă și fă-i retragere oricând, la cerere. Depozit la vedere, cec ori bucată de plastic numită carte-de-credit. Știai că Jefuitor e ăla care distruge ceva pentru a-i extrage efectele. Astăzi, acum, tu ești un depunător la Jefuitor și plătești o taxă pentru servicii din ce în ce mai mare ca să ai privilegiul de a permite banilor tăi să fie folosiți de bancă în beneficiul ei!

Să zicem că vrei să depui la bancă 500 de lei.

Ăsta e de fapt un împrumut pe care tu/depunător îl acorzi băncii, deoarece suma ta trebuie restituită oricând, la cerere, nu? În registrele contabile ale băncii ăia 500 de lei ai tăi apar depuși la Datorii sau Obligații de plată.

Ce se-ntâmplă după? Păi se-ntâmplă că banca împrumută aceeași sumă de 500 de lei altuia, care altul e obligat s-o restituie înapoi băncii cu…? Cu dobândă! Acum, acești bani apar în registrul băncii la Profit și Investiții.

Tu creezi omul din tine, eliberezi în el fapte omenești, poeme, cuvinte înaripate… Iar suma ta de 500 de lei poate reprezenta fix în același timp și Profit și Datorie. Chestii contradictorii în aparență dar care demonstrează de fapt că… Banii nu au nicio valoare!

Sau poate că-ți depui nenorocita aia de bancnotă într-un cont de economii, s-apuci puțină parașută și tu, la saltul în gol pe care-l faci de când te-ai născut, că o dobândă la vremea ei, ehei … Nu poți să retragi când vrei tu banii depuși, da’ accepți și asta. De ce te-ar interesa că banca împrumută cuiva suma respectivă, cu dobândă robustă smulsă debitorului (că numai banca știe rata-reală-curentă a dobânzilor de pe piață) și păstrează pentru sine profitul obținut?

Vrei un secret fundamental al banilor? Datoriile sunt egale cu Profiturile.

Dacă nu digeri încă adevărul, răspunde-mi la o întrebare: ți se pare deschiderea unei bănci mai profitabilă decât cea a unui cont curent?  Mie da.

Ni se-nvăluie într-un jargon mistic profitul pe care-l pot genera datoriile noastre ca și cum am fi toți genii în economie. Eu aș vorbi puțin despre Camătă. Un termen vetust, virgin pentru generația tânără. Camătă era cândva orice dobândă solicitată pentru un împrumut. Astăzi ea se caracterizează ca o dobândă excesiv de mare.

Ce este oare, ne mirăm cu toții la bănci, să pretinzi plata dobânzii pentru împrumuturile acordate? Este camătă.

Mecanismul prin care se transformă debitele în profit poate părea complicat la prima vedere numai dacă nu înțelegem că el are scopul de a înșela și a crea confuzie. În spatele banilor nu este niciun sprijin și totuși acești bani iluzorii sunt împrumutați cu dobândă de mari instituții/organisme statale.

Băncile ne sunt îndatorate până la lenjeria bancară iar banii noștri sunt împrumutați altora cu un profit care-ajută banca să iasă din datorii. Ce e realmente spectaculos în tot acest uz materialist e faptul că banca pune sechestru pe obiectele tale mobile și imobile dacă tu nu-i returnezi bancnotele, bucățile de hârtie/plastic împrumutate!!

Cum spuneam există istorici, există critici. Ei cunosc și comentează geometria variabilă a omului. Actele lui. Explică relația dintre linii și ce se află uneori în triunghiuri.

Ei știu, eu nu.

Știu însă că scopul de a reprezenta mărfuri și servicii tangibile, scopul inițial al banilor, a devenit un artefact al mitologiei civice…

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “Banii ©”