Back to school

Cu ocazia începerii școlii am avut o discuție destul de aprinsă cu niște buni prieteni referitoare la obligativitatea uniformei școlare. Fiind un liberal, susțineam că impunerea unei uniforme este un impediment în calea formării unei personalități proprii fiecărui elev. Evident, ca generație purtătoare de uniformă obligatorie, n-aș putea spune că suntem incomplet desăvârșiți ca oameni – ba dimpotrivă. Pe vremea aceea, faute d’alternative, se făcea carte! Pe când azi, loazele lipsite de constrângeri uniformiste abia dacă mai buchisesc o carte. Așa mi se răspundea.

Goana după succes începe cu vestimentația, suna alt argument, și declanșează prin școli o adevărată cursă a înarmărilor vestimentare, care deturnează energii de la procesul de învățământ. Copiii trebuie obișnuiți să discearnă dincolo de aparența unei haine, pentru că, în fond, toți suntem oameni și, în cazul elevilor, colegi.

Deși sunt de acord cu argumentația de mai sus, cumva, mi se părea totuși că nu uniforma era cauza acelei situații oarecum fericite că „pe vremuri se făcea carte”. Am susținut că obligativitatea uniformei nu va reabilita, de una singură, învățământul românesc. Că recursul la impunerea unei reguli vestimentare fără reformarea întregului sistem de învățământ n-ar fi decât o zugrăveală aplicată peste un zid șubred. O simplă și ineficientă lovitură de imagine, cu trimiteri electorale:„Vedeți, am reformat, am schimbat! Se vede!”.

Mi se pare, de altfel, simptomatic modul acesta de abordare a problemei la români. Rezolvare prin cosmetizare. Prea seamănă cu ascunsul gunoiului sub preș și pute a satisfacție facilă. Ca să nu mai zic că e impregnată de aceeași regulă a lui „c-așa vrea mușchii mei” ca mai tot managementul autohton.

Susțineam că nu disciplina este cea care ne lipsește, ci sănătatea unui sistem de valori în care susul e sus și josul e jos, albul e alb, iar negrul e numit ca atare. În lipsa unui proces coerent și bine închegat de educație, impunerea obligativității unei uniforme e doar un pumn bătut în masă, să se știe cine-i șef la noi în raion.

Odată reabilitat învățământul, uniforma ar deveni implicit un motiv de mândrie, pentru că, atunci, a purta uniforma unui liceu te scoate în evidență, nu te afundă în anonimatul tern, ca acum.

Dacă măsura va fi lăsată la latitudinea fiecărei școli, cum de altfel este și acum (cunosc școli în oraș care au uniformă specifică), totul va deveni o altă furtună în paharul mioritic cu apă în care s-a mai bătut monedă pe unicameral, pe micșorarea numărului de parlamentari și pe multe altele, ca să aibă ăștia de pe sticlă subiecte de tocat.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “Back to school”

  1. Baiatul meu este in clasa a X. Din clasa I pana intr-a VIII a purtat uniforma (specifica scolii) si nu s-a plans, nu l-a incomodat, nu a comentat..A putut sa invete imbracat in uniforma.
    Am fost de acord sa ii fac uniforma, nu am avut nimic impotriva modelului ales de scoala, dar m-a deranjat modalitatea achizitionarii ei.
    Tanti ,,cutarica,, mare croitoreasa, cumnata directorului scolii avea contract asigurat. Adica toti parintii ai caror copii invatau la scoala respectiva eram obligati sa mergem sa comandam uniformele numai la acel atelier, altfel copii nu erau primiti la ore. Gardienii stateau la poarta dimineata si verificau daca elevii aveau uniformele standard.Cred ca au ochiul format si imediat depisteaza alt material si alta cusatura.
    Deci, nu sunt impotriva uniformei, dar cred ca intentaia asta este doar o alta afacere profitabila, pentru cine trebuie.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Galati TweetMeet | Ciprian Neculai - 14 septembrie 2011

    […] persoanele prezente la aceasta minunata intalnire. In orice caz, trebuie sa felicit organizatorii, Meneopol si Oana Pasat pentru ca au reusit sa aduca si la noi in oras nume cu greutate din blogosfera […]