Azi vs 1859

Citesc în interviul unui reputat istoric contemporan cum acesta declară cei peste 20 de ani de după 1989 „o şansă istorică ratată”. Comparând anii amintiţi cu perioade gen post 1859 şi post 1918, onorabilul istoric deplânge mediocritatea clasei politice contemporane, incapabilă să insufle ţării idea unui ideal naţional.

Cugetând la cele afirmate, ajung la concluzia că, urmând firul acestei logici, practic comparam mere cu pere. De ce? Pentru că trăim pur şi simplu în altă lume, cu alt standard de valori decât cei din epocile amintite. Dacă atunci era la modă efervescenţa revoluţionară a naţiunilor care-şi afirmau dreptul la existenţă, acum trăim în vremea lui ”Top 300 cei mai bogaţi” şi-a reclamelor. Dacă atunci tinerii scriitori se înflăcărau rostind „Dulce Romanie”, acum scriitorul înoată în angoasă unui existenţialism egocentric şi dominat de pulsiuni libidinale.

Dacă 1989 se întâmpla la 1968, probabil că totul ar fi decurs altfel. A fost cam ultima zvâcnire a idealismului social, înainte ca banul ca etalon al succesului şi corporatismul multinaţional să domine lumea. De altfel, citind studii gen „cum e bărbatul ideal în viziunea unei femei” n-ai nici o surpriză: bărbatul ideal e acela că câştiga mulţi bani şi, dacă se poate, să aibă şi simţul umorului şi să fie prezentabil. Da`, nu-i musai! Dacă câştiga „lots of money”, restul e tolerabil.

Evident, nu există nici o vorbuliţă despre moralitate, ideal, spiritualitate, etc. Astea toate poartă azi eticheta „Naivitate” şi sunt privite ca handicap mai degrabă decât drept calităţi. Banul contează! Banul care se face nu-contează-cum!

Din punctul ăsta de vedere, România de azi are exact clasa politică „normală” pentru astfel de vremuri. Mai ales într-o societate în care care, timp de o generaţie, comunismul a demolat cu tenacitate orice anticorp social care-ar fi putut avea o voce publică. Singurul scăpat din epurare a fost intelectualul de apartament, impotent politic şi care bolmojeşte cu voce stinsă ceva puţin inteligibil. Noroc cu Internetul şi cu blogurile, că-l mai citeşte cineva!

Aşa că ai noştri oameni politici n-au făcut decât ceea ce se aşteptă de la ei. Avem şi noi „faliţii” nostri, recte români în topul Forbes. Miliardarii sunt paşoptiştii de azi.

Întreba Cristian Tudor Popescu cum credem că va fi privită epocă noastră de către posteritate. Păi cum să fie? Depinde de cum va arată lumea atunci! Dacă va fi o lume sfâşiată de crize profunde, anii ăştia vor fi consideraţi un veritabil Paradis. Dacă va fi o epocă de revoluţii tehnologice spectaculoase, România de azi va fi privită ca primitivă, ca şi restul lumii, de altfel. Mai puţin va conta pentru posteritate cine şi cum a condus ţara. Mai ştie cineva, în afară de istorici, că Barbu Catargiu a fost asasinat? Care Barbu Catargiu? Păi un prim-ministru din anii post 1859, că de-acolo plecasem. Avură şi ei bubele lor! Altfel stimabilul Caragiale rămânea fără operă.

Şi-ai noştri ne băgară-n Nato şi-n UE, ne-or trece şi-n Schengen şi la Euro, aşa că, din punct de vedere istoric, au bifat ce-a trebuit.

Nu-i dracu chiar aşa de negru, mai ales dacă câştigă atât de bine! Probabil multe dintre femei vor fi de acord cu asta!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Azi vs 1859”