Atunci când purtăm blugi ©

Atunci când purtăm blugi ne închipuim că suntem frumoși, slabi și că ne merge mintea excepțional. Că nu îmbătrânim niciodată, mai ales dacă în loc de piele avem un jeans slim-fit și care să nu depășească prea mult linia gleznei.

Nonconformiști, tineri și mișto pe deasupra!

Se spune că toți blugii sunt la fel. Uniformă. Eu nu cred! Nu cred că sunt la fel. Oricum i-ai lua, tot au ceva diferit.

În primul rând blugului îi place dacă arată bine. Îl interesează să știe el, blugul, ce are de făcut atunci când se simte pe tine. Acolo contează cum arată. Foarte mult. Îngrozitor de mult! După care, trebuie să fie îndeajuns de cuceritor dar nu mai ceva decât trupul ambalat. Asta e o condiție imperios necesară pentru armonia unui cuplu.

Frustrarea cea mai mare apare atunci când reușești să te decizi că ai nevoie de o nouă pereche de ginși. Belea! Devii confuz/difuz/obtuz/ursuz/franțuz/ chiar blues bramburit într-o grămadă de mărci/simboluri și de stiluri.

Deci: cum invadezi un blug?

Aplici tactica de cucerire a unui amant. Adică îl privești foarte mult între picioare. Poate el să-ți ofere un thigh gap enorm? Altfel, întotdeauna să ai pregătit la tine și un set de dorințe pe care să le adaptezi la situație. Never ever în această viață să nu-i spui că arată bine, din prima! Mai întâi tatonezi materialul, vorbești frumos cu blugul, îl pipăi prietenește, îți formezi o idee. Și după ce l-ai înconjurat cu oarece afecțiune, ca să vadă că ești de treabă, e posibil ca modelul respectiv să se decidă că meriți să te îmbrace.

1Habar n-avea bavarezul ăla de Levi Strauss, atunci când a creat pantalonul din pânză de corabie, că va ranforsa nevoile atâtor generații…

Blugul e o altfel de democrație. El iese din combinații și intră în combinații, îți dă nebunia mișcării, starea de birou, de zi și de seară, te scoate la o masă de afaceri, la o plimbare-n parc cu stăpâna freakynezului pe care-l urăști din ficați, cu el ieși în stradă la o manifestație de susținere/protest, o revoltă (merge și la o anarhie), te așezi pe el la meci, el te vâră-n club și te face să-ți formezi o idee despre tuta care-l poartă cu dres ori despre ghiolbetele asudat care l-a luat peste o șosetă albă ștampilată cu brand.

Demnitatea unui jeans nu stă în vogă! Who cares, man! Get a life!

Pe blug îl preocupă croiala sufletească a corpului tău și dacă, mai ales, poate să facă pereche cu situația în care te-ai hotărât să-l porți.

Nu-l sugruma neapărat într-o cizmă dacă nu vrei să pui de-o fermă cu gospodarul fără pretenții la culoarea dinților sau la miros. Nu ți-l cumpăra prea skinny, atât de skinny că te transformă într-o reclamă ambulantă la produse de carmangerie și riști să te evite și fi-tu când iese de la școală cu una mai nasoală ca tine dar căreia i se potrivește măsura. Dacă fundul îți atârnă el însuși ca un cur, la ce naiba-l mai porți cu talie joasă? 4-5 cm de buric, abdomen plat, hellău! Vrei baggy? N-ar fi mai corect să tragi pe tine ginșii lui boyfriend dacă în loc de poponeață ții două bomboane fondante?

Ești împătimit/ă gen, și te apuci să-l ciopârțești pe la genunchi și peste tot, ori să-l cumperi gata ripped, franjuri și împodobit ca o sorcovă cu tot felu’ de căcaturi lucitoare și colorate. Fancy?? Nu te mai transforma într-o experiență traumatizantă pentru omenire!

Uriașul avantaj al blugilor vine din faptul că sunt mulți. Mulți și te trimit cu gândul la cei mulți. Ei se așează sau nu pe trup și probabil generează acolo unde se așează, o revoluție a mentalității.

Blugii îți pun diagnosticul de autenticitate și sunt și cel mai ușor de dat jos. Cu asentiment reciproc….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “Atunci când purtăm blugi ©”