Atitudine

Vreau să amintesc mai întîi de un experiment făcut de mine cu ceva vreme în urmă şi mai apoi să fac referire la ceea ce vorbeşte un nene pe care-l citesc cu mare plăcere.

Cu doi ani în urmă am hotărît să-mi schimb atitudinea. Atitudinea este ca un fel de obiect vestimentar pe care-l schimbi cît ai zice peşte. Schimbarea care trebuie să o faci este una foarte simplă, este răspunsul la o întrebare cu care te întîlneşti foarte des: „ce mai faci?”. Pe cît de idoată este întrebarea pe atît de des este întîlnită, uneori nici nu mai conştientizăm că am fost întrebaţi. În loc să răspund ca un idiot cu arhicunoscutul „bine!” am hotărît să modific puţin tiparul. Şi formula de răspuns era aproximativ următoarea:

” Fac foarte bine, de la o vreme am impresia că astrele ţin cu mine. Parcă am intrat în zona aia de fericire unde toate sînt la locul lor. Sînt sănătos şi eu şi cei dragi, la muncă e bine, prietenii îmi sînt aproape, muzica îmi place, vremea e frumoasă… Ce pot să zic? Fac foarte bine! „

Iar aceasta e varianta scurtă. Aparent declaraţia asta sună a dracului de mişto numai că dacă reflectezi asupra ei îţi dai seama că nu vorbesc despre nimic deosebit. În primul rînd vorbesc despre astre, deci cine sînt io ca să fiu credibil în astrologie, Neti Sandu? Apoi spun o chesti care nu e nicidecum o certitudine: „Parcă am intrat în zona aia de fericire…”. Restul, sănătate, muncă, prieteni, muzică, vreme… sînt atît de relative că nimeni nu poate şti adevărul despre ele. De exemplu eu am mari probleme cu stomacul, lucru pe care nu-l ştie foarte multă lume, deci aşa cum a putut fi pînă acum secretul meu de ce să împovărez un apropiat cu această problemă? Ar putea el să mă ajute mai mult decît mă ajută Ranitidina, Maalox-ul şi regimul alimentar? Muzica? Ţine de gusturi, fratemeleu alb. Mie îmi place un stil de muzică şi e normal să ascult ce-mi place, ţie îţi place altceva deci asculţi ce-ţi place.

Trecînd peste toate astea observi că vorbeam despre chestii atît de banale dar ceea ce frapează la un om care recită acel text este fericirea din ochii lui, adică atitudinea. Dacă povestea care o înşiri este mai lungă şi interpretarea credibilă atunci ţi-ai bulversat interlocutorii indiferent cine ar fi aceştia, pot fi chiar părinţii tăi.

În primele zile/săptămîni ale experimentului îmi era destul de greu să inventez acest text. Adică trebuie să precizez faptul că textul nu trebuie să fie premeditat, învăţat, chestia asta ar da o notă de fals. Dar după o perioadă, cuvintele curgeau de la sine şi, mai mult decît atît, ajunsesem să cred cu tărie în ceea ce spuneam, deci eram foarte convingător.
Într-o zi mă întîlnesc cu un prieten foarte apropiat cu care mă întîlneam de altfel foarte des. Face greşeala fatală şi pune întrebarea magică. Eu, deja cu un exerciţiu de invdiat, îmi pun placa foarte natural şi apoi trec la următorul subiect. Tipul, marcat de răspunsul meu, ajunge acasă cu o mare nelămurire ca o pată pe creier şi îi poveste soţiei care soţie o sună pe soţia mea şi, din vorbă în vorbă, aşa mai pe ocolite, o întreabă dacă nu cumva am cîştigat la Loto.

Rezultatele unui astfel de experiment sînt uimitoare. În primul rînd îţi ridici propriul moral repetînd foarte des lucruri frumoase despre care ai cam uitat. Adevărat că problemele ne copleşesc dar nici intîmplările frumoase nu sînt de lepădat. Dacă te întîlneşti cu prietenii este un motiv de bucurie, dacă încă mai ai un serviciu şi acesta e un motiv de bucurie, dacă încă mai asculţi muzica ta preferată înseamnă că nu ai ajuns la spitalul de nebuni unde dai bună dimineaţa la găini, şi deci iaca un alt motiv de bucurie.

În această ordine de idei vroiam să vă recomand blogul lui Tudor Mateescu, un nene pe care-l citesc cu mare interes pentru că se ocupă de lucruri la care eu mă pricep mai puţi gen SEO, otimizări şi alte de-astea, dar care mai atinge şi subiecte ce vorbesc de autocontrol, obiective de atins, programare subconştientă şi aşa mai departe. Unul din articolele lui mi-au adus aminte de experimentul meu, acesta se numeşte „Omul maşină” şi ne povesteşte acolo cam cît de roboţei sîntem şi cît de rar sîntem conştienţi cînd luăm o decizie. Vă recomand să citiţi ce are de spus şi eventual să facem un schimb de idei, propuneri, experimente dar simpluţe aşa, să nu creadă lumea că sîntem un fel de sectă :).

Spor la treabă!

 

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Atitudine”