Ape tulburi

Pentru oricine care a avut vreodată de-a face cu Finanţele şi declaraţiile de impozit, este evident că legislaţia noastră este un haloimăs de norme şi normative, permanent modificate, bătându-se cap în cap şi cu precizări vagi şi interpretabile. Un adevărat coşmar pentru orice contabil!

Între starea de legal şi cea de ilegal se întinde o vastă zonă gri. Acest veritabil „no man’s land” este un labirint în care aproape oricine se rătăceşte. Te poţi trezi pe nebănuite c-ai ajuns în postura de infractor, deşi ai pornit la drum cu cele mai bune intenţii. Asta-ţi inoculează un straniu sentiment de vină permanentă şi simţi că poţi fi oricând victima oricărui control din partea Finanţelor.

Mie mi se pare că acest lucru nu este o „scăpare” nevinovată a săracului guvern care nu-şi mai vede capul de treabă. Deh, cum ar veni, este şi el uman, prin urmare, supus greşelii. Mi se pare, dimpotrivă, că este un sistem creat şi întreţinut consecvent şi cu bună ştiinţă.

Legile şi regulile mioritice sunt concepute ca un ghem „pour les connaisseurs”, din care doar „iniţiaţii” pot pricepe ceva, dintr-un motiv foarte simplu.

Sistemul fiscal şi legislativ român a fost mereu conceput după modelul „Dreptatea lui Vodă”, iar statul s-a simţit mereu într-o poziţie dominantă faţă de contribuabili, pentru a forţa aplicarea zonei gri din legislaţia fiscală după bunul lui plac şi după indicaţii venite de sus.

Asta permite ca statul să fie mumă pentru unii şi ciumă pentru alţii, împărţind jucătorii economici (şi, evident, şi pe cei politici) în „ai noştri” şi ceilalţi. Pentru ca zona gri a sistemului să nu înceapă să fie „abuzată” de nechemaţi, arma este o justiţie la fel de gri şi politizată ca şi restul sistemului.

De aici nemulţumirile UE în ceea ce priveşte justiţia română, ca principalul obstacol care blochează intrarea în normalitate. Cu o justiţie corectă, zona gri ar înceta să mai fie apanajul statului, care ar fi forţat să devină un jucător egal cu ceilalţi. S-ar elimina apele tulburi în care statul este răpitorul dominant, iar zonele gri ar începe să fie eliminate.

Este evident că nici unul din potentaţii politici nu are interes să limpezească un sistem din care profită. De aceea nici una din guvernările post-revoluţionare nu a încercat cu adevărat să schimbe ceva la modul profund! Toate măsurile sunt de suprafaţă şi voit pompieristice, pentru a lăsa neatinse bazele sistemului. Orice politică n-a fost altceva decât o răfuială între haite nesătule pentru locul dinspre partea cărnoasă a ciolanului.

De aceea rezolvarea problemei este extrem de dificil de realizat. Tumoarea s-a extins de-a lungul timpului şi şi-a creat o întreagă pătură de susţinători care s-au adaptat la ea. Practic, cel mai bun leac ar fi o criză atât de profundă încât buba să se spargă şi, cu foamea-n gât, căpuşele să se-arunce unele asupra altora, expunând întreaga grozăvie. S-ar crea acel „point of no return” de la care nu se mai poate reconstitui sistemul.

Deocamdată, întregul angrenaj speră ca implacabilul cuţit al crizei să nu pătrundă atât de adânc. Soluţia aplicată este izolarea în carapace şi aşteptarea ca furtuna să treacă. De aceea toţi vorbesc obsesiv de speranţă, de relansare şi de vremea bună în care totul va reveni la „normal”!

Mesajul acesta nu este şi n-a fost niciodată pentru alegătorul turmentat. A fost şi este pentru cei din haită.

{ionutsk}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Ape tulburi”