Actul medical ©

Dacă ai vina de-a te fi născut de jos…

Rămâi pacient! Ţi se dă o reţetă, ţi se vâră sub nas o ieşire din spital.

Nu-nţelegi nimic, nu poţi descifra scrisul şi cauţi abulic, într-o sărumâna tâmpă, de cimpanzeu cu CNP-eu, să te scuzi interogativ tot tu, păgubitul, infectatul, viitor răposat, în genunchi la clanţa cabinetului.

Ddd…do…doamna doctor!, mă iertaţi, dacă mai vreţi o dată să-mi spuneţi ce trebuie deci să cer io dă la farmacie?!?

S­-a înţepenit de câteva zeci de ani în noi, prostia asta, că domne, ce vrei?, scris de doctor! Că te duci bou şi neapărat e să ieşi vită-ncălţată din orice consult şi să-ţi paşti calin, foarte bleg, tona de medicamente prescrisă.

– Bă tată, da’ io ăsta de pe urma căruia vă perpetuaţi voi putreziciunea albă, io pân’ la coadă, de ce sufăr?? N-am şi eu un rost pă lumea asta, un diagnostic, un ceva…? Scrie-n hârtie ce am? Păi scrie, că văd şi io că scrie, da’ ce naiba scrie??

Licenţiatul în drept de viaţă sau de moarte asupra ta, te ia la sanchi, după umeri şi-ţi şopteşte cu îngăduinţă, ca unuia dintr-o şcoală ajutătoare.

– Bre, noi lumea medicală avem un limbaj al nostru, avem termeni de specialitate, noţiuni cuprinse-n actul medical, majoritatea derivă din greceşte şi latineşte, nu stăm să vă explicăm toată ziua la alde matale, e o multitudine…

Şi dacă eu m-am săturat  să fac mereu analiză ortografică şi ortoepică pe greaţa voastră? Că poate am apucat să-mi duc neuronii la cules, să-l iau de ouă pe gugăl, să nu mai fiu doar o asigurată bătaie de joc?

Aşa am aflat că tot tâlcul jmichiriei cu diagnosticele vine de la sufixe şi prefixe. Adicătelea de la neşte litere care se aşeazã ele la botu’ sau la curu’ suferinţei tale.

Ţi se termină suferinţa-n (– itã ) asta este de înseamnă o inflamaţie a unui anumit organ intern sau a unei părţi a corpului.

– Rinita – este inflamaţia mucoasei nazale

– Bronşita – cea a arborelui bronşic

– Apendicita – inflamaţia apendicelui,

şi tot aşa.

Dacă ieşi din spital cu vreo (– ectomie) înseamnă că tocmai ţi-au dat deoparte ceva din tine. Un organ, o juma’ de organ, cu os sau filé, ce mai contează?

– colecistectomie – ţi-a evadat bila sau colecistul,

– splenectomie – nu mai ai splină, aşa că las-o mai uşor cu fuga de răspundere,

– hernicolectomie – intestinul tău gros s-a făcut mai scurt, păpică subţire, mese mai rare dar scaune dese.

Şi când ziceai că eşti ca şi salvat, îţi apar pe viaţă nişte prefixe, împreună cu tot felul de chestii interesante. Dacă-l ai pe (dis-) asta-ţi arată cât de tare te-ai distrat în suferinţa asociată unui anumit fenomen.

– dismenoree – durerea aia, cică normală, care Doamne-fereşte să nu le mai apuce pe delicatele noastre în fiecare lună!,

– dispareunie – aici e cu băgare de seamă la actul sexual, să nu zică au!, să nu facă vai!

În caz că eşti un neterminat şi-ţi doreşti terminaţie cu reconstruire sau remodelare de părţi anatomice, apelezi la (–plastie).

–  rinoplastie – ai fost o ditamai piramida nazală, acum tot nasol eşti da’ cu personalitate. Unde mai pui că din năsucul tău anterior a rămas destul material pentru încă trei olfactive!,

– mamoplastie – adică, în sfârşit nişte ţâţe de scos la o cafea!,

– blefaroplastie – dacă ţi-a căzut pleoapa pe vreo duduie, calea chirurgicală ridică pleoapa căzută şi ţi-o scurtează ca la iepuri…

Întotdeauna se lasă cu examen clinic. Iar examenul clinic poate releva.

N-apuci să iei un maiou pe tine şi-un crac de chilot că s-a şi relevat, cam câte organe interne sau extremităţi ale corpului ţi-au mai crescut de la ultima descindere prin înăuntrul tău.

Toate sunt cu (–megalie). Un ficat mărit, o splină mărită. Nu prietene, chestia aia de jos la care te gândeşti tu acuma, când se face mare se numeşte cort…

Habarnismul este un curent destul de des întâlnit în lumea medicală.

Tu-l vezi cum se dă dumnezeu sau ceva, da’ săracu’ de el domnu’ doctor, în multele lui aroganţe de specialitate n-are nici cea mai vagă idee despre ce se-ntâmplă cu tine.

Îi plângi pe umăr ca un fraier ce eşti, că te doare aia, că nu mai poţi, c-ai mai avut şi-n trecut nişte afecţiuni da’ parcă nu durea aşa!

El, acest Mesia cu miros de iod, îţi va da din cap empatic, adică hmmm, ştie ce ai, asta ar fi culmea!, el să nu ştie?, şi-ţi spune că e ceva idiopatic.

Şi tu-nţelegi că asta vine de la idiot, bagi capu-n uşă şi-i mulţumeşti după posibilităţi şi după cât de idiot eşti!

De unde să te pricepi că idiopatic înseamnă cauză necunoscută , că tocmai şi-a bătut joc de tine şi ţi-a transmis prin limbajul corpului că eşti doar un organ masculin de copulaţie şi micţiune şi să-l laşi dracu-n pace, că el e-n ceva combinaţii cu unii pe net care numai ce i-au transmis vestea cea mare, că-l angajează brancardier, hai sictir, paramedic se zice!, la o clinică de renume?

– Ce-nseamnă asta, doctore?, întrebi tu cu bucile strânse şi cu şpaga tremurândă, adunată cu greu în decursul ultimelor manifestări ale bolii. Ce pot să am??

– Ai decât asta!, îţi va răspunde din ce în ce mai des el, aruncând spre tine, odată cu diploma de medic şi-un deget mijlociu.

Tu ce crezi că ai?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!