3D ruta ©

Mi-am găsit şi eu peştişorul de aur! Observaţi vă rog, linia suplă, uşor elegantă a diminutivului. Peştişor… Mă da’ un peşte adevărat, de aur, n-a găsit nimeni până acum? Sau o peştoaică? Toţi numai peştişori?! În fine… L-am găsit.

Cum, cum, cum ai făcut?,  se reped desigur dezinteresat, spre mine, conaţionalii.

Păi să zicem că eram şi eu un om normal, ca majoritatea astăzi, dat prin buletine de ştiri şi pus pe ecrane. Un necăjit de sinistrat. ĂL de SUS a tras fermoaru’ de la cel mai plin nor pe care l-a avut şi tot ce era al meu, nu mai e al meu. L-a luat apa. Apa, această minunată sursă a vieţii, aflată în cea mai puternică stare a ei de agregare, m-a convins instantaneu să mă caţăr pe acoperiş, deoarece ea avea trebi ce nu suportau amânare pe la celelalte cote. Calu’ mi l-a crăcănat de bucurie şi mi l-a-nfipt cu botu-n gardul vecinului pe care l-a trimis după vaca ce plecase ca o şalupă cu motor dincolo de uliţă şi se izbea cu sutele ei de kile în uşa din termopan bleu a căminului nostru cultural. Găinile care erau pe ouă au rămas pe ouă, fixate foarte bine sub o purcică dolofană venită odatã cu primul val dinspre primărie. Toţi rânjeam optimişti în bătaia vântului, vânt ce ne modifica relieful şi ne spăla de păcate vieţile atât de comune avute în micimea noastră de ţărani cocliţi din fund de Moldovă. Ei şi cum îmi deşertam, c-aşa se vorbeşte la ţară, una câte una, cizmele de cauciuc, rezemat cu dosul meu consistent, c-aici are dreptate şi ministeru’ de finanţe, că prea l-am fãcut mare, rezemat ziceam într-un cuib de barză, hop!, nesimţitu’ ăsta cu solzi de aur.

Ce faci tată, îl întreb, dai să scapi aşa, nu-i frumos, pe-acilea pe la noi se spune ceva când treci pe lângă om.

Dă-te dracu’, şi să ştii că te-a umflat bucuria degeaba că m-ai găsit. Nu-ţi îndeplinesc nicio dorinţă!,

mi-a comunicat acest special şi principal personaj din poveşti.

Stai tu stai, fătulefrumos!, îi atrag eu respectuos atenţia. Că tu m-ai găsit pe mine! Chiar, ce te-a atras în primul rând la mandea? Curaju’, este?

Îţi dai seama popor, sper, în ce secvenţă de film te afli. Un nenorocit de soartă, pe care tocmai l-a convins apa că trebuie să-şi doneze bruma de agoniseală de-o viaţă la Mama Natură, aia fără ţâţe, aia adevărata, într-un tete-a-tete profund ideatic cu un peşte sclipicios, sus, dincolo de limitele pe care ţi le poate da intimitatea unui cuib de barză…

Păi te-am văzut mai dubios aşea şi m-am anturat cu tine. Că apari cam dubios, trebuie să recunoşti şi tu!

– Şi-acu’ ce facem, îl descos eu, uşor panicat ce-i drept, de nivelul timid al apelor care sărutau fierbinte marginile streşinii.

Pă mine mă doare la garoafă, putem să ne holbăm unu’ la altu’ cât vrei tu! Da’ când apa o să-ţi treacă de sprâncene, cel câştigat tot eu o să fiu!

– Hai mă nasolule, l-am mângâiat eu cu delicateţea unor vorbe meşteşugite. Măcar o dorinţă ce naiba, nu vezi în ce căcat de situaţie sunt? Voi n-aveţi nişte reguli pe care trebuie să le respectaţi?

– Fraiere, că stăpâne nu pot să-ţi zic cum stai tu aşa dăşcheiat la prohab în faţa mea, chestia e că ne-au redus ăştia şi nouă puterile. Băăă, e criză şi-n peştime, aşea că orice dorinţă ai avea tu, io ţi-o îndeplinesc cu 25% mai puţin.  Dacă vrei…

– Adică?

– Adică, în caz că ţii morţiş pot să te fac, să zicem, pompier!

– De ce pompier?

– Păi salvezi vieţi, te faci util societăţii, şi la sfârşit, dacă-l mai apuci, îţi iei şi-o medalie acolo pe covoru’ roşu, dai mâna cu nenea; dacă nu-l apuci pe sfârşit şi eşti victimă, nevasta o să-ţi primească ea medalia şi-o diplomă cu chenar dublu  şi-o pensie de urmaş de erou pe care o să ţi-o taie la anu’ , când o să fie cald şi-o să uite toţi de tine!

– Nu vreau pompier, e naşpa rău!

– Şi mai umbli şi cu salariu’ tăiat după tine! Atunci poate te fac om politic. Costum, cravată, dă firmă toate, şofer pă limuzină, gargară obraznică în guşă, la teveu până seara, combativ, deontolog, foc pe nări, breton de partid, ceafa groasă, burtica frumos în bretele, solniţă cu diamante la ieşirea din manşetă, amantă la birou, amantă în parlament, copilu’ grădiniţă + gimnaziu în Switzerland, contu’ într-un off-shore de maximă securitate, ventuza pusă pe STAT şi sugi.  Sugi cât poţi că nici nu ştii ce repede trec ăştia patru ani…

Îmi place! Aşa da, vreau om politic, m-am săturat să miros a prost, a găinaţ şi-a căcăreze  Vreau să rânesc în grădinile suspendate ale Ursului nu în cocina mea cea de toate zilele. Hai, învesteşte-mă!

Bă tată, mă gândeam aşea, cum l-am prins io pă Dumnezeu de-un picior! Ce ţi-e şi cu soarta asta. Zaci o viaţă în propriile excremente şi-odată apare mâna divină şi te scoate. Şi io care  nu-i haleam dă nicio culoare p-ăştia cu ecumenismu’ lor…

Mă n-auzi, şi unde nu văd că baboiu’ îmi întinde o pereche dă ochelari pătrăţoşi, din carton.

Da’ ce faci nepreţuitule, mă iei la şto?

Păi vezi dacă eşti ţăran? Ia-i şi pune-i la ochi, ăştia-s 3D. Acuma totu-i în 3D. Ziare, reviste, filme, televiziuni, ecografii, chiar şi mortu’ ăla care eşti sau care o să devii în curând, stă solemn în patru scânduri da-l vezi în trei dimensiuni! O să ai mare nevoie de ei, acuma că te-ai ajuns om politic! Numai cu ăştia poţi să pătrunzi cu adevărat realitatea. Să gineşti adică cum devine cu circuitu’ apei în natură. Ruta, cum s-ar zice. Înţelegi tu…,

şi ghiborţu’ îmi făcu din pleoapa lui dă fantastic înainte s-o dea la înot prin volbură. Şi m-a lăsat şi cam derutat aşa…

De ce erau roz ochelarii ??

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply